Tarifele la taxi cresc în Bucureşti, după mai bine de opt ani. Ce alte scumpiri aduce 1 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prag de iarnă, românii vor avea facturi mai mari şi vor plăti carburanţi mai scumpi. De astăzi se scumpesc benzina şi motorina, gaze naturale şi electricitatea. Cei mai afectaţi vor fi însă şoferii pentru că au parte de a doua scumpire în două săptămâni, după majorarea accizei la carburanţi.

Având legătură mai mult sau mai puţin cu aceasta, bucureştenii mai primesc o veste proastă: tarifele la majoritatea companiilor de taximetre cresc de la 1,39 lei la 1,69 lei pe kilometru, o scumpire care vine după mai bine de opt ani de când era în vigoare acest tarif, arată Digi24.

De astăzi intră în vigoare a doua etapă de majorare a accizei la carburanţi. Sunt încă 19 bani în plus, după ce şi la mijlocul lui septembrie a mai fost o majorare identică. Reintroducerea supraaccizei a urcat preţul benzinei şi motorinei la peste 5 lei pe litru. După scumpirea de azi vom plăti, în medie, cu 20 de lei în plus la fiecare plin, faţă de începutul lunii septembrie.

În aceste condiţii, cele mai mari două companii de taxi din Bucureşti, Speed şi Cristaxi, au majorat tarifele de la 1 octombrie. Prima a crescut tariful la 1,69 de lei/km, în vreme ce a doua va practica un tarif de 1,70 lei/km. Surse din piaţă spun, pentru Digi24,  că ele vor fi urmate şi de celelalte companii de taxi din Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete