Spectacole incendiare și expoziții la festivalul de muzică balcanică din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Balkanik‟, primul festival de muzică şi cultură balcanică din România, se află anul acesta la cea de-a doua ediție și va avea loc în Grădina Uranus, între 21 și 23 septembrie.

În cele trei zile și trei nopți de sindrofie, ca la petrecerile boierești din Bucureștiul de odinioară, vor concerta cinci trupe consacrate de muzică balcanică, din Serbia, Ungaria, Turcia, Bulgaria și România:

Orchestra Boban și Marko Markovic este cea mai aclamată formație din Serbia din anii '80 până în prezent, celebră după colaborarea cu Emir Kusturica la filmele Underground, distins cu Palme d'Or și Arizona Dream.

Parno Geaszt din Ungaria, ai cărei membri au fost premiați la World Music Charts Europe. BBC a realizat un film documentar despre activitatea lor de conservare a tradiției. Baba Zula din Turcia, care a apărut în filmul documentar Crossing the Bridge - The Sound of Istanbul al regizorului Fatih Akin, inclus în Selecţia Oficială Cannes 2005.  De asemenea, la festival va concerta Fanfara Shavale din România. Formația provine din Zece Prăjini, satul cu cel mai mare număr de fanfare din țară.

Pe lângă concertele live, publicul de la Balkanik Festival se va putea bucura de un târg meșteșugăresc, cu produse pe alese, de la ceramică românească, la țesături, artizanat și podoabe, de ateliere – modelaj în lut, pictură pe apă, reciclare creativă, mâncare haiducească, cafea la nisip, must, bragă, dovleac copt.

Printre surprizele acestei ediții se regăsește trupa Crispus, care s-a format în anul 2003 și, vreme de nouă ani, a reușit să transforme jocul cu focul într-o adevărată artă, iar rezultatul îl constituie spectacolele în care îmbină pirotehnia cu acrobațiile, creând efecte vizuale unice. Au doborât recordul mondial la suflat flăcări și au reprezentat România în toate colțurile lumii.

Totodată, vizitatorii vor putea admira „Ultima transhumanță‟, un proiect de Dragoș Lumpan, o expoziție de fotografie pe un ecran de 72 de metri pătrați. Romafest, unul dintre cele mai aclamate ansambluri de dans din România, s-a format în anii 2000, în Târgu Mureș, iar de atunci, a participat la numeroase spectacole și festivaluri internaționale în Japonia, Italia, Polonia, etc. Tinerii dansatori de la Romafest se pot lăuda cu colaborări de succes, precum cea pe care au avut-o cu renumitul Cirque du Soleil. 

Biletele pot fi achiziționate din rețelele Eventim și MyTicket. Prețurile sunt:
În avans: 35 lei/ zi, 50 lei abonament 2 zile, 85 lei abonament 3 zile
La intrare: 45 lei/ zi, 60 lei abonament 2 zile, 95 lei abonament 3 zile

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Metropolis, sponsor Apa Nova, cu sprijinul Primăriei Sectorului 5 și Primăriei Municipiului București.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online