Sorin Ovidiu Vântu şi Ilie Cezar au fost eliberaţi în această seară. Judecătorii le-au impus şase condiţii pentru a părăsi celulele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a părăsit arestul, potrivit unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Astfel, instanţa a decis judecarea acestuia în stare de libertare şi i-a impus şase condiţii. De asemenea, şi Ion Ilie Cezar, arestat odată cu Vântu, a părăsit arestul.

AUDIO Vîntu către Sebastian Ghiţă: "Am împuşcat sute de rakeţi pe teritoriul României"

Vântu, reclamat la Parchet pentru ameninţare şi şantaj de Sebastian Ghiţă

VIDEO Sorin Ovidiu Vîntu a fost reţinut pentru şantaj

Decizia Tribunalului Bucureşti este una definitivă, potrivit Mediafax. Iniţial, magistraţii au apreciat că este legală măsura arestării preventive, astfel că menţinuse cele 60 de zile de arest. Ulterior, avocaţii celor doi, Sorin Ovidiu Vântu şi Ion Ilie Cezar, au cerut eliberarea condiţionată, solicitare care a fost admisă.

L-au ameninţat pe Ghiţă, directorul Realitatea TV


Cei doi n-au voie să părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei şi nici să ia legătura cu părţile din dosar.

Răspuns de bulibaşă pentru Vântu: „Ce ai, eşti nebun?“

La 23 mai, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost trimişi în judecată, în stare de arest, pentru şantaj, de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit acuzării, în perioada martie - aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea TV, parte vătămată în dosar, să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu