Răzvan Bucătaru şi-a construit cea mai uşoară bicicletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureşteanul s-a apucat de construit vehiculul pe două roţi, cu o greutate de 5,500 de kilograme, acum doi ani. Răzvan nu a făcut un calcul al banilor investiţi, dar crede că valoarea bicicletei lui ajunge la 8.000 de euro.

Cadrul, jenţile, butucii şi majoritatea pieselor achiziţionate de Răzvan sunt fabricate din carbon şi aluminiu, cele mai uşoare metale pentru un astfel de vehicul.

„Ştiu că cea mai uşoară bicicletă din Europa este a unui neamţ. Nemţii sunt <<răi>> în tehnologie. Cântăreşte 2,200 kilograme. A mea este mai uşoară decât cele care participă în Turul Franţei. Acolo, greutatea admisă în concurs este de 6,700 kilograme”, spune mecanicul Răzvan Bucătaru.

„Cocoş”, aşa cum îl alintă prietenii, a avut prima bicicletă încă din clasa a IV-a, un Pegas. Nu este un profesionist al bicicletei, dar a devenit expert în asamblarea pieselor şi întreţinerea vehiculelor.

La concursurile de amatori participă cu bicicleta de munte (MTB), care are 7,500 kilograme. „Anul acesta am pedalat la concursurile de la Mediaş, Tuşnad, Sfântu Gheorghe, Azuga”, aminteşte Cocoş.

Până acum, în competiţii, a câştigat de trei ori locul 9, de două ori locul 6 şi o singură dată locul7. „Acum, a devenit frustrant să nu fiu pe podium, pentru că vreau să câştig”, povesteşte Răzvan.

În privinţa vitezei, proprietarul spune că a atins şi 50 de kilometri pe oră, pe drum drept. „Ca să ajungi la performanţă, trebuie să ai o bicicletă ceva mai rigidă”, explică ciclistul.

De 11 ani meştereşte în atelier

Pasiunea pentru bicilete a devenit meserie pentru Răzvan. „Lucrez de 11 ani ca mecanic”, spune el. Dacă aveţi probleme cu vehiculul pe două roţi, îl găsiţi pe Răzvan la atelierul din Pantelimon 94. Meştereşte aici la biciclete din 2000.

„Vara am şi 40 de clienţi pe zi, în funcţie de problemele pe care le au cicliştii. Pana este cea mai banală. De asemenea, uzura la transmisie şi schimbul de saboţi”, explică mecanicul.


Peripeţii pe două roţi

Răzvan nu a fost ferit de accidente. A căzut pe munte, într-o întrecere cu prietenii, pe când cobora pe două roţi de la Babele. „Rulam în paralel cu colegii mei şi m-am proptit într-un şanţ. Mi-am luxat mâna şi m-am lovit la faţă. Atunci am ajuns de urgenţă la spital”, mărturiseşte tânărul.

Înainte de păţania asta, la Cernica, pe un drum forestier, Răzvan a căzut în cap. „Nu purtam cască şi un beţişor a sărit între spiţe şi s-a proptit aşa de bine că m-a aruncat din şa”, îşi aminteşte el.

În Bucureşti, Răzvan foloseşte bicileta pentru a merge la serviciu zilnic, dar spune că la prima curbă este nevoit să pună frână.

„E un stres continuu. Trebuie să intuieşti ce vrea să facă celălalt în trafic”, punctează ciclistul. Îi place să înfrunte timpul şi pentru el anotimpul rece este o provocare.

„Nu m-am plictisit şi toamna, iarna sau primăvara sunt cele mai frumoase perioade pentru plimbări”, spune sportivul. Cea mai lungă distanţă pe care a mers cu bicicleta a fost de 290 de kilometri.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare