Proiecte controversate pe agenda Primăriei: ce se discută astăzi la şedinţa CGMB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul General al Municipiului Bucureşti are programată pentru astăzi, 30 august, la ora 13.00, o şedinţă pentru dezbaterea mai multor subiecte litigioase. 74 de proiecte se află pe agenda de astăzi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Printre acestea, se numără şi câteva care au fost contestate atât de societatea civilă cât şi de către ONG-urile din Capitală.

Poate cel mai important punct al discuţiilor de astăzi este proiectul nr. 25 referitor la „aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii - Închidere Inelul Median de Circulaţie la Zona Nord/Autostrada Urbană - tronson Lacul Morii - Şoseaua Colentina". Primăria vrea să aloce 1,34 miliarde euro pentru cei 13,150 kilometri.

Din aceşti bani, 1,12 miliarde de euro, (85,5 milioane euro / kilometru) ar fi alocaţi execuţiei prorpiu-zise, alţi 57, 8 milioane de euro (4,4 miliarde de euro / kilometru) pentru proiectare, la care se adaugă încă 153,4 milioane de euro (11,7 milioane euro / km) pentru organizarea de şantier.

Un simplu calcul relevă faptul că preţul unui singur kilometru de şosea ajunge astfel la 101,7 milioane de euro, în condiţiile în care costul internaţional de execuţie al unei autostrăzi este între 3 -10 milioane de euro pentru un kilometru. Surse din interiorul Consiliului Municipal, care au preferat să rămână anonime, au precizat pentru „Adevărul" că „.Noi i-am prezentat o soluţie, mult mai ieftină, inspirată din modelul madrilen, care au făcut o reţea extrem de complexă pe sub pământ, cu costuri mult mai reduse, extrem de eficientă. Oprescu nici nu a vrut să audă de aşa ceva. El are această ambiţie oarbă să vadă autostrada suspendată"

Autostradă suspendată sau îngropată?

Un alt punct fierbinte de pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi este proiectul cu nr. 57 - „Planul Urbanistic Zonal - Penetraţie Splaiul Independenţei - Ciurel - Autostrada Bucureşti - Piteşti". În opinia lui Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul" acest lucru ar afecta ireversibil calitatea apei potabile din Capitală. "Proiectul este extrem de nociv pentru oraş.

Se propune o şosea expres care să aducă fluxul auto din autostrada Piteşti - Bucureşti direct în Splaiul Independenţei, la mai puţin de doi kilometri de Piaţa Unirii. Pe lângă aceasta, şoseaua va trece la câteva zeci de metri de bazinele descoperite de apă potabilă de la Roşu, care asigură alimentarea cu apă a populaţiei Bucureştiului", a declarat acesta.

De asemenea, ONG-istul susţine că în acest moment nu există un studiu de circulaţie pe care proiectul să se bazeze şi este făcut doar din ambiţia Primarului General Sorin Oprescu.

Împrumuturi nejustificate

Tot astăzi consilierii vor discuta despre hotărârea privind aprobarea contractării unor finanţări rambursabile interne sau externe în valoare totală de până la 800.000.000 de euro. Creditul ar urma să acopere o datorie de 500.000.000 euro pe care o are Primăria Generală.

Creditul care ar trebui rambursat are data scadentă în 2015, iar refinanţarea este un act normal, în parametrii legii, însă diferenţa de 300.000.000 de euro, nu este justificată în nici un fel de edili. Potrivit legislaţiei, Primăria are obligaţia să informeze public destinaţia oricărei sume împrumutate.

Consilierii municipali vor  supune la vot şi hotărârea nr. 45 privind concesionarea prin licitaţie publică, a unui teren de 1.500 metri pătraţi, situat în Calea Griviţei nr. 100-102, din domeniului privat al Municipiului Bucureşti. Pe acest amplasament ar urma să se construiască un complex de birouri, locuinţe, unităţi bancare, un hotel, precum şi un cinema de tip multiplex.

Nicuşor Dan spune că, pentru a face loc acestui proiect au fost demolate câteva imobile care aparţineau patrimoniului istoric - Casa Rădulescu, Hotel Marna şi Casa Eminescu. Justificarea iniţială a Primăriei a fost aceea că demolarea este necesară lărgirea străzii, pentru ca acum să se propune de fapt construcţia unui mall.  Reprezentanţii primăriei au refuzat să exprime un punct de vedere.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute