Preţurile caselor din Bucureşti, ca acum patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai ieftină locuinţă prezentată la Târgul Imobiliar Naţional tIMOn este o garsonieră la preţul de 21.500de euro în Mogoşoaia. Dezvoltatorii au adus în jur de 2.000 de oferte de locuinţe, reduceri de preţuri şi TVA, dar şi bonusuri.

Ediţia de iarnă a Târgului Imobiliar Naţional tIMOn, care se desfăşoară la Afi Palace Cotroceni, a adus oferte cu preţuri pentru garsoniere şi apartamete aproape asemănătoare cu cele de acum patru ani. Chiar dacă bucureştenii nu s-au înghesuit în primele două zile ale târgului, dezvoltatorii îi aşteaptă şi în weekend cu la fel de multe oferte.

De exemplu, cea mai ieftină locuiţă promovată este o garsonieră de 43 de metri pătraţi din Mogoşoaia. Preţul acesteia este de 21.500 de euro şi se află în ansamblul Casa Felice care cuprinde şapte blocuri a căror construcţie urmează să fie finalizată în martie 2011.

Apartament la 52.000 de euro

De asemenea, cel mai ieftin apartament cu două camere este oferit de Be Igloo în zona Titan şi costă 52.000 de euro, cu un TVA de 5%. „Toate apartamentele pe care le oferim sunt finalizate, cu bucătării mobilate şi utilate, acesta fiind bonusul. Mai avem în Militari un apartament care de la 94.000 de euro plus TVA de 24% a fost redus la 88.000 de euro plus un TVA de 5%“, a explicat un reprezentant al companiei Be Igloo.

De asemenea, şi Domus Stil aduce o ofertă. „Un apartamet cu patru camere costă 99.500 de euro, dacă clientul plăteşte suma integral“, spun reprezentaţii.

Duplex la 420.000 de euro
De cealaltă parte, cea mai scumpă locuinţă prezentată la târg este un duplex în cartierul Primăverii. Acesta costa 450.000 de euro, însă cei care au bani îl pot achiziţiona zilele acestea de la târg cu o reducere de 30.000 de euro.
Dezvoltatorii imobiliari oferă reduceri valabile doar în perioada evenimentului, dar şi discounturi cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru locuinţele situate în Bucureşti şi în zonele limitrofe. 

Pe lângă reduceri şi bonusuri, cei care au de gând să-şi ia o casă şi sunt studenţi, vor fi scutiţi de TVA. De exemplu, preţul unei garsoniere în ansamblul Quadra 2, din zona Politehnica, este de 39.000 de euro. În ansamblul Confort City, garsonierele pot fi achiziţionate de la preţuri începând cu 39.500 de euro plus TVA, iar apartamentele cu două camere, la 45.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat