Povestea milionarului de România
0Are 40 de ani, o cămaşa albă cu gulerele foarte înalte, telefon Vertu auriu, Masserati alb şi un cercel cu diamant în ureche. Pantaloni de in, tot albi, pantofi direct pe piciorul gol. Se ridică de la masă şi îmi întinde o mână nesigură. "Salut, eu sunt Petre", se recomandă, apoi se reaşează în scaunul de ratan de la o terasă de fiţe din Bucureşti.
Îl intervievez pentru întocmirea clasamentului "Forbes 500 Miliardari". M-am documentat înainte de întâlnire şi ştiu că Petre nu a creat sute de locuri de muncă, nu a avut o idee genială de afaceri pe care să o fi crescut cu sudoare şi pasiune, şi totuşi, are în conturi în jur de 20 de milioane de euro. A făcut afaceri imobiliare. A cumpărat ieftin, clădiri şi terenuri, la începutul anilor 2000, şi a vândut scump în plin boom imobiliar. Acum s-a oprit. "Vreau să-mi trăiesc viaţa liniştit cu banii pe care îi am", spune Petre. Nu mai investeşte în nimic.
Pare fericit. Merge des la Nice, în Franţa, pentru că vrea să-şi cumpere o proprietate acolo şi să se mute cu soţia şi cei doi copii. Între timp, a reuşit! Nu ştiu cu ce se mai ocupă acum, dar probabil că s-a apucat să vâneze terenuri ieftine pe Coasta de Azur.
La câteva sute de kilometri mai la est, în judeţul Bacău mă văd cu un alt milionar în euro, care şi-a construit un adevărat imperiu financiar din afaceri cu statul. Este de meserie drumar şi câştigă contracte de sute de milioane de euro. "Nu merit eu să fiu în clasamentul ăla din Forbes", îmi spune la telefon bărbatul. "Eu sunt un ţăran simplu, sunt alţii mai bogaţi", se plânge drumarul.
Avea o văicăreală în voce, de-mi venea să îl întreb dacă nu-l pot ajuta cumva. S-a prezentat la întâlnire îmbrăcat extrem de modest, cu mâinile murdare de ulei de motor. "M-am uitat la un utilaj, să văd ce dracu are. N-am bani, statul îmi este dator vândut, nu face plăţi..." Deja simţeam că trebuie să fac ceva să îl ajut pe sărmanul om. "Dacă vreţi să mă credeţi, în momentul de faţă am zero lei şi zero euro în conturi".
Mai la sud, în Galaţi, m-am întâlnit cu un jucător pe bursă. Abia aşteptam întâlnirea, pentru că era primul milionar în euro care nu a făcut bani din imobiliare, afaceri cu statul sau producţie (intervievasem şi industriaşi). Cei din cercul său de prieteni, mi-au spus că jucăţorul pe bursă este extrem de zgârcit. "Are o avere de cel puţin 200 de milioane de euro şi umblă cu un Volkswagen Passat", îl pârăşte un alt milionar din Galaţi. Într-adevăr, a venit la întâlnire cu Volkswagenul. "Nu sunt zgârcit, dar sunt extrem de atent cu banii", se justifică omul de afaceri. Pare trist. Şi ipohondru.
Mi-a enumerat vreo 30 de boli de care ar putea suferi. Recunoaşte că nu frecventează "clubul bogaţilor" din oraşul său şi că trăieşte într-un apartament. "Am mai mulţi bani decât aţi evaluat voi, dar nu vă pot spune", mi-o trânteşte pe final de discuţie.
În lunile următoare, m-am întâlnit cu nu mai puţin de 96 de milionari în euro. Faţă în faţă! Am intrat în casele lor, le-am văzut colecţiile de maşini, liniile de producţie din fabrici, trofeele de vânătoare sau yahturile din Mamaia. Mi-a plăcut să scriu despre ei. Poveştile de viaţă ale acestor oameni sunt fascinante. Unii, îmbogăţiţi ai tranziţiei, nici nu-şi mai amintesc cum au făcut primul milion. Se plâng în continuu şi au mereu ceva de reproşat celor din jur.
În general, bogaţii României se ascund de bliţurile aparatelor de fotografiat, se tem de controalele statului, îşi ţin averile în străinătate şi nu au ce povesti celorlalţi. Cei care au avut o idee, care au creat sau au construit ceva, sunt însă diferiţi, dar foarte puţini. Milionarul de România este într-o continuă schimbare şi în numerele viitoare ale Forbes 500 Miliardari vom citi cu siguranţă alte poveşţi care voir semăna poate cu cele ale lui Larry Page, Steve Jobs sau Mark Zuckerberg