Povestea lui Zdreanţă, cel cu ochii de faianţă. Cum arăta în realitate câinele cel mai iubit de Arghezi şi unde este îngropat

Mărţişorul, casa superbă cu 20 de camere pe care Tudor Arghezi a construit-o în mai mult de zece ani, găzduia o vedetă în toată regula. Zdreanţă era cel mai cunoscut câine din curtea familiei Arghezi, dar şi cel mai iubit, după cum povestesc apropiaţii familiei. „Adevărul“ vă spune astăzi povestea lui Zdreanţă, animalul căruia Arghezi i-a dedicat o poezie celebră.

Povestea Mărţişorului, aşa cum a fost botezată impunătoarea casă, a început în anul 1926, atunci când scriitorul a decis să cumpere vreo două hectare de teren chiar pe Dealul Piscului, cel mai înalt punct al Bucureştiului din acea vreme. A început să construiască, uşor-uşor, cameră după cameră şi întreaga construcţie a durat în jur de 12 ani.

„Mărţişorul e patria literaturii mele. De acolo au ieşit «Cuvinte potrivite» şi toate scrierile adunate acum într-o mulţime de volume, gîndite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie“, scria Tudor Arghezi. A creat într-o cameră mică, aranjată cu bun gust şi făcută special parcă pentru a-l îndemna pe marele scriitor să aştearnă pe hârtie litere care s-au transformat în opere de artă.

Zdreanţă, cel mai iubit câine al familiei

Curtea familiei Arghezi era plină de animale. O mulţime de căţei şi de pisici trăiau în ograda poetului. Evident, cel mai iubit câine al familiei era celebrul Zdreanţă, animalul căruia i-a dedicat şi celebra poezie. Deseori, plimbându-se pe domeniul pe care îl stăpânea, Tudor Arghezi vedea cum prin gardul casei sale se strecurau căţei sau pisici, iar poetul spunea râzând: „Măcar de-ar fi porci, să ne bucurăm de Crăciun“.

Tudor Arghezi şi Zdreanţă FOTO David Muntean

Astăzi, celebrul Zdreanţă se odihneşte, la fel ca stăpânii săi, în curtea Mărţişorului, aici unde, în urmă cu ani buni, era „stăpânul suprem al animalelor“.

Coteţul lui Zdreanţă din curtea Mărţişorului FOTO David Muntean

Zdreanţă s-a născut pe 25 mai 1942 şi a trăit 16 ani, până în 1958. A fost îngropat în curtea casei familiei Arghezi, însă reprezentanţii Mărţişorului susţin că nu ştiu dacă celebrul căţel a fost îngropat chiar aici unde astăzi este amenajat mormântul său. „Înainte nu era obiceiul ca un animal să fie îngropat în faţa casei, aici unde se spune că ar fi îngropat Zdreanţă. Probabil a fost îngropat undeva în spatele curţii, dar aici au decis să amenajeze un fel de mormânt pentru el“, susţin reprezentanţii muzeului. 

Zdreanţă 

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,

Cel cu ochii de faianţă?

E un câine zdrenţuros

De flocos, dar e frumos.

Parcă-i strâns din petice,

Ca să-l tot împiedice,

Ferfeniţele-i atârnă

Şi pe ochi, pe nara cârnă,

Şi se-ncurcă şi descurcă,

Parcă-i scos din calţi pe furcă.

Are însă o ureche

De pungaş fără pareche.

Dă târcoale la coteţ,

Ciufulit şi-aşa lăieţ,

Aşteptând un ceas şi două

O găină să se ouă,

Care cântă cotcodace,

Proaspăt oul când şi-l face.

De când e-n gospodărie

Multe a-nvăţat şi ştie,

Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,

Se strecoară pe furiş.

Pune laba, ia cu botul

Şi-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebat

Gospodina. - "L-a mâncat!"

"Stai niţel, că te dezvăţ

Fără mătură şi băţ.

Te învaţă mama minte."

Şi i-a dat un ou fierbinte.

Dar decum l-a îmbucat,

Zdreanţă l-a şi lepădat

Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uita la găină,

Cu culcuşul lui, vecină,

Zice Zdreanţă-n gândul lui

"S-a făcut a dracului!"