Postul Sfintei Mării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Postind, timp de două săptămâni, credincioşii ortodocşi se pregătesc duhovniceşte pentru marele praznic al Adormirii Maicii Domnului (15 august). Postul acesta (comparativ cu Sfântul şi

Postind, timp de două săptămâni, credincioşii ortodocşi se pregătesc duhovniceşte pentru marele praznic al Adormirii Maicii Domnului (15 august). Postul acesta (comparativ cu Sfântul şi Marele Post - Postul Paştelui sau Păresimile - care durează 6 săptămâni), este mai uşor.
În schimb, dacă îl comparăm cu alte două posturi importante - cel al Naşterii Domnului şi al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, este mult mai aspru. Credincioşii vor practica abstinenţa de la hrana cu produse animale, aşa cum a postit Sf. Maria înainte de trecerea la viaţa veşnică.
Postul înseamnă, în acelaşi timp, prinosul de gânduri şi fapte bune. În zilele de luni, miercuri şi vineri - credincioşii vor ajuna până la ora 15. După această oră vor păstra ritualul consumând hrană uscată. În zilele de marţi şi joi se mănâncă legume fierte, fără ulei.
Sâmbăta şi duminica, sfinţii părinţi au dat dezlegare la ulei şi vin. În tradiţia populară, dacă în prima zi de post este vreme caniculară, va fi un an bun, adică mănos.

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie