Patriarhia Română cere Uniunii Europene să nu mai distrugă embrioni umani şi să respecte dreptul la viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patriarhia Română şi-a prezentat oficial dezacordul faţă de activitatea de cercetare finanţată de Uniunea Europeană, în ceea ce priveşte „distrugerea embrionilor umani“. Reprezentanţii Patriarhiei cer stoparea finanţării activităţilor prin care aceştia sunt distruşi.

Patriarhia Română spune că susţine iniţiativa cetăţenească „Unul dintre noi“ , care are scopul de a veghea şi a creşte nivelul de protecţie juridică a demnităţii, a dreptului la viaţă şi a integrităţii fiecărei fiinţe umane, de la momentul concepţiei, pe teritoriul statelor membre UE. 

Reprezentanţii Patriarhiei atrag atenţia asupra faptului că distrugerea de embrioni umani este „un act inacceptabil din punct de vedere spiritual-moral“ . În acest sens, Reprezentanţa Patriarhiei Române, pe lângă instituţiile europene şi Comisia Episcopatelor (Romano-Catolice) din Europa, a susţinut activ amendarea în Parlamentul European a articolelor care privesc aspecte etice.

Unul dintre punctele prezente în noul program cadru de cercetare 2014-2020- Orizont 2020- aduce în discuţie finanţarea cercetării pe embrioni umani, lucru pe care reprezentaţii Patriarhiei îl consideră neadecvat. Aceştia sunt de părere că embrionului uman trebuie recunoscut ca fiind o persoană şi că dreptul acestuia la viaţă trebuie susţinut.

Patriarhia mai atrage atenţia asupra faptului că o iniţiativă cetăţenească trebuie susţinută de cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii Europene, provenind din cel puţin şapte state membre din cele 27, pentru a invita Comisia Europeană să elaboreze o propunere legislativă corespunzătoare în domeniu.

Citeşte şi Cât a costat Catedrala Mântuirii Neamului şi de unde vin banii pentru lucrări

Cum ar fi putut arăta Catedrala Mântuirii Neamului. Arhitectul Radu Teacă a propus un proiect inedit, BOR l-a refuzat

Un preot s-a dat drept reprezentantul oficial al Patriarhiei şi a sfinţit icoane în plenul Senatului

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews