Pasajul Pipera mai aşteaptă rezultatele testelor pentru a fi inaugurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la pasajul Pipera au fost finalizate şi se mai aşteaptă numai rezultatele probelor pentru inaugurarea investiţiei, a declarat pentru „Adevărul” Mădălin Dumitru, şeful Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice din Primăria Capitalei.

„La pasaj lucrările sunt finalizate, acum se execută ultimele finisaje şi aşteptăm să vină de la laborator rezultatele probelor”, a spus Dumitru.

Astfel, în prezent la pasaj sunt în pregătire marcajele rutiere, se pun ultimele balustrade şi va începe montarea semnalelor pentru reglementarea circulaţiei.

„De îndată ce sosesc rezultatele probelor, domnul primar general le evaluează, îşi mai face o părere despre starea generală a lucrărilor şi poate dispune ridicarea restricţiilor de circulaţie”, a mai spus directorul din Primăria Capitalei.

În ceea ce priveşte lucrările de lărgire a şoselei Pipera, Dumitru a declarat că acestea nu au fost finalizate, dar că deschiderea pasajului va fi posibilă chiar şi în aceste condiţii.

Proiectul vizează lărgirea la şase benzi a şoselei Pipera, faţă de două câte sunt în prezent, între Calea Floreasca şi calea ferată Bucureşti–Constanţa şi construcţia unui pasaj prin care să se realizeze supratraversarea bulevardului Barbu Văcărescu, pe de o parte, şi a Căii Floreasca pe de altă parte.

Potrivit Primăriei Capitalei, supralărgirea Şoselei Pipera este necesară pentru asigurarea accesului în zona de nord a capitalei dinspre autostrada A3, şi nu influenţează negativ circulaţia pe Barbu Văcărescu, arteră ce face legătura între DN1 şi inelul principal de circulaţie. Condiţiile dificile de circulaţie în această zonă conduc la sporirea timpului de parcurgere a distanţelor şi la consum mărit de carburanţi, deci la daune economice. Realizarea lucrărilor de lărgire a şoselei Pipera şi a pasajului denivelat va reduce nivelul de zgomot în zona analizată, va fluidiza circulaţia auto, pietonală şi a mijloacelor de transport în comun.

Lungimea şoselei care a fost lărgită este de 1.520 metri, iar lăţimea drumului este de 34 metri. Pasajul denivelat are o lungime de 475 metri, patru benzi de circulaţie de 3,5 metri fiecare şi trotuare de un metru lăţime.

Lucrările au început în luna august a anului trecut şi sunt executate de asocierea PA&CO International SRL şi F. Kirchhoff Strenbau GmbH Co KG. Valoarea contractului este de 106.022.831,34 lei cu TVA.
         
  

  

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi