Pactul pentru Capitală, o promisiune uitată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mult mediatizata campanie de salvare a Bucureştiului din acest an a fost susţinută de toţi candidaţii în timpul alegerilor locale, însă niciunul dintre aleşi nu a făcut nimic până acum. Lansat de 24 de asociaţii neguvernamentale, pactul nu a fost luat în discuţie de către autorităţile locale.

“Pactul pentru Bucureşti” a fost lansat odată cu alegerile locale şi s-a dorit a fi un regulament impus de către alegător viitorului primar. Actul a fost semnat de candidaţii la primării, toţi aderând la cerinţele bucureştenilor pentru o Capitală occidentală.

Niciun primar nu a luat în considerare acest pact după câştigarea alegerilor, dar cei mai mulţi şi l-au agăţat pe un perete din biroul de la primărie.

Principalele cerinţe din pact erau realizarea, conform uzanţelor internaţionale, unei Strategii de Dezvoltare a Bucureştiului şi, în baza acesteia, actualizarea Planului Urbanistic General (PUG), adică “fundaţia” unei relansări coerente a tot ce înseamnă capitala României.

Termenul-limită al acestor obiective a fost stabilit pe 1 iunie 2010. Însă, Bucureştiul continuă să se găsească într-un haos urbanistic continuu.   

Obiectivele Pactului, neatinse

Chiar dacă Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, una din organizaţiile iniţiatoare, a propus şi în instanţă nerespectarea obiectivelor, acest lucru nu s-a întâmplat.

Printre alte puncte încălcate ale Pactului se numără şi “eliminarea prevederii conform căreia Planul Urbanistic Zonal poate fi iniţiat de un privat, crearea unui sistem de transport în comun unificat la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti, care să includă metroul şi să valorifice reţeaua feroviară şi de gări existente care va avea termen 1 ianuarie 2010 sau se va inventaria fondul verde în termen de un an, iar apoi vor fi monitorizate continuu starea şi operaţiunile care se fac asupra acestuia  şi se vor planta 600.000 arbori de aliniament”.

Dispută la Comisia de Urbanism

Unul din punctele cele mai importante din Pactul pentru Bucureşti a fost componenţa şi regulamentul de funcţionare a Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului (CTUAT).

La şedinţele Consiliului General al Municipiului Bucureşti, când s-a discutat despre componenţa membrilor CTUAT, primarul general Sorin Oprescu a decis ca să încalce prevederea pactului şi să înfiinţeze Comisia fără a face întâi regulamentul de funcţionare.

“Numirea unei Comisii Tehnice înainte de votarea de către CGMB a unui nou regulament de funcţionare ar constitui o încălcare a Pactului pentru Bucureşti, asumat prin semnătura nominală de către primarul general Sorin Oprescu şi de 41 din cei 55 de consilieri generali în mai 2008”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

Şi la noi e ca în Mioriţa. Mai bine trădare decât să construim ceva.


Sorin Oprescu
primar general

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!