Oprescu, la UMF: "nu există o altă meserie mai nobilă decât cea de medic". Ce crede primarul general despre viitorul doctorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, astăzi, la deschiderea anului universitar la UMF Bucureşti, că îşi doreşte din tot sufletul să-i ajute pe studenţii de la Medicină să fie demni de profesia lor, astfel încât aceştia să nu mai plece în străinătate, ci să rămână să muncească pentru români.

Primarul le-a spus atât noilor studenţi, cât şi celor vechi că, deşi este vorba de o "perioadă grea", îşi doreşte să nu mai vadă "pe banda televizoarelor" ştiri potrivit cărora 13.000 de medici lucrează în străinătate, arătând că şi "neamul ăsta are nevoie de medici".

"Aţi mai auzit cuvintele astea, dar să ştiţi că se poate. Sunt doctori şi profesori care au reuşit să facă lucrurile astfel încât universitatea să stea cu capul sus. Urându-vă succes în anii care vor veni, îmi doresc să vă bucuraţi de tot ceea ce înseamnă demnitatea acestei profesii", le-a mai spus Sorin Oprescu studenţilor, pe care i-a asigurat că "nu există o altă meserie mai nobilă decât cea de medic".

În cadrul festivităţii, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Ioanel Sinescu, şi-a început discursul în faţa studenţilor spunând că aşa cum cei mai mulţi dintre aceştia sunt în primul an de învăţământ, şi el este "rector în anul I".

Profesorul Sinescu a spus că începutul acestui an universitar marchează 155 de ani existenţă academică a Universităţii de Medicină din Capitală.

Ioanel Sinescu le-a vorbit studenţilor de cei doi laureaţi ai premiului Nobel pe care facultatea i-a avut, dar şi despre tradiţie, performanţă şi realizări în domeniul medical.

Rectorul i-a îndemnat pe bobocii medicinişti care păşesc pentru prima dată în UMF "să intre cu emoţii pozitive şi cu încrederea faptului că dacă 150 de generaţii care au urmat Universitatea de Medicină şi Farmacie au reuşit să termine cu bine, şi ei au toate disponibilităţile intrinseci pentru a face acelaşi lucru".

Festivitatea de deschidere a anului universitar are loc în cadrul Zilelor Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, care se vor desfăşura în perioada 30 septembrie - 5 octombrie.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi