Metrorex, apel către companiile din nordul Capitalei: Să-şi flexibilizeze programul pentru a reduce gradul de aglomeraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 600 000 de persoane călătoresc cu metroul zilnic în Bucureşti FOTO Bogdan Enache

Reprezentanţii Metrorex au făcut un apel către companiile din Capitală, în special cele situate în nordul oraşului şi care sunt deservite de magistrala 2, cea mai aglomerată magistrală, să-şi flexibilizeze programul pentru a reduce gradul de aglomeraţie. Apelul vine în contextul în care autorităţile au interzis până la finalul lunii evenitemtele cu peste 1000 de persoane.

„Noi circulăm cu întreaba flotă şi în această situaţie încercăm să venim cu un set de măsuri suplimentare. Ar fi de ajutor dacă companiile, în special cele din nordul Capitalei, şi-ar regândi programul astfel încât să poată fi redus gradul de aglomeraţie pe magistrala 2 ce deserveşte zona Pipera. Metrorex circulă zilnic cu capacitatea maximă de trenuri. Noi nu putem să restricţionăm accesul cetăţenilor în staţiile de metrou. Vorbim de un flux de până la 18.000 de călători în mediu per staţie zilnic. Anual, cifra ajunge şi la 6 milioane de călători per staţie”, a declarat Mariana Miclăuş, reprezentanta Metrorex.

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat că au fost interzise până la sfârşitul lunii adunările mai mari de o mie de persoane pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Adunările publice sau private cu mai puţin de o mie de oameni vor fi analizate de la caz la caz, în funcţie de o listă de criterii.

Grupul ştiinţific care gestionează combaterea epidemiei de coronavirus a decis ”interzicerea oricărei acitivtăţi care presupune participarea a 1.000 de persoane, iar sub o mie, va fi nevoie de aprobare pentru fiecare caz în parte, cu avizul prealabil al DSP. Măsurile se pot prelungi şi după 31 martie, în funcţie de evoluţia la nivel european şi mondial. Atât evenimente publice, cât şi cele private. Este o măsură preventivă, dar necesară”, potrivit lui Raed Arafat.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE