Mărturia-șoc a unui dependent de droguri: „Am ajuns un drogat pentru că era la modă în cartier“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timpul zilei, toxicomanii de la Spitalul Obregia sunt mai uşor de ţinut sub control decât noaptea, când intră în sevraj. Ziua stau liniştiţi, lipiţi de uşa doctorului Vasilescu, implorându-l să-i elibereze. Consumul de etnobotanice conduce spre un comportament schizofrenic, aşa se explică şi de ce l-am găsit pe unul dintre ei cocoţaţi ca o maimuţă pe gratiile geamului strigând că este urmărit.

Am reuşit, totuşi, să ne înţelegem cu unii dintre ei, aflaţi sub efectul sedativelor.

Nechifor de exemplu, deşi are doar 29 de ani, 10 dintre ei şi i-a petrecut numai în acest centru de dezintoxicare. Este palid ca o stafie, încărunţit ca un pensionar şi de-abia poate articula câteva cuvinte. El n-a venit de bunăvoie aici. Ultima dată l-a adus Poliţia, pentru că devenise foarte violent din cauza consumului de entobotanice.

„Am trecut pe etnobotanice că-i mai ieftin“
Este convins însă că nu este dorit de familie şi că au dat declaraţii mincinoase în faţa autorităţilor. „Am dosar penal din cauza tatălui şi a verişorului.

Le-au spus poliţiştilor că sunt traficant de droguri. Eu doar consum, nu vând nimănui. De obicei, iau LSD, dar pentru că-i mai ieftin am trecut pe etnobotanice. Să ştii, astea sunt mai tari şi decât heroina, şi decât LSD-ul. Dar nu mai pot să stau fără ele. Am ajuns un drogat pentru că aşa era la modă în cartier“, explică tânărul. Acelaşi lucru îl spune şi Marius, un alt toxicoman tot de 29 de ani, care de şase ani consumă heroină şi, când n-are bani, tot etnobotanice.

Este sincer cu el, ştie că va muri din cauza drogurilor, dar nici nu se va lăsa de ele. „Cred că am SIDA, dar nu pot face analize, că nu mai am vene. N-am ce face, fac aici câte o pauză, dar când voi ieşi, după două zile mă apuc iar de ele. Nu pot să să mă las“, recunoaşte acesta.


Mai multe pentru tine:
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare