Lupte de stradă cu gunoieri (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă a firmei de salubritate REBU a fost atacată de un şofer ploieştean. Supărat că maşina de gunoi bloca traficul, Doru Ciomag a spart geamul autospecialei, iar amicii lui din maşină au luat pe capotă pe unul dintre gunoieri. 

Şoferii din-afara Bucureştiului suportă cu greu circulaţia rutieră din Capitală. Luni, un ploieştean cu nume predestinat, Doru Ciomag, a reacţionat ca la stână atunci când a văzut că nu mai poate depăşi o maşină de gunoi staţionată în intersecţia Calea Văcăreşti cu Bulevardul Gheorghe Şincai. Bărbatul a fost filmat de martorii şocaţi de agresivitatea ploieşteanului, iar imaginile au ajuns la televiziuni.
  
Potrivit filmuleţului, Doru Ciomag a sărit la bătaie cu pumnii, după un schimb de injurii cu angajaţii REBU. El a spart geamul din dreapta al autospecialei şi a fugit. În acel moment, un angajat al Regiei a apucat o mătură şi l-a urmărit pe atacator, fără succes însă.

Un alt gunoier s-a agăţat de ştergătoarele maşinii din care ieşise ploieşteanul, pentru a-l opri pe celălalt şofer să fugă de la locul incidentului. În acel moment, amicul lui Ciomag a pornit maşina cu tot cu angajatul REBU pe capotă, iar după aproximativ 50 de metri, angajatul s-a dezechilibrat şi s-a aruncat în stânga maşinii, pentru a nu fi călcat.

Anchetă în derulare

Poliţia a început deja o anchetă în acest caz. În urmă cu două zile, angajaţii Regiei au depus o plângere care a fost înregistrată la Secţia 14 Poliţie din Capitală. Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, a declarat, ieri, că angajaţii REBU au depus plângere împotriva lui Dorel Ciomag, din Ploieşti, care se afla la volanul unui Volswagen Polo.

„Se întâmplă frecvent astfel de cazuri, mai ales că noi lucrăm noaptea. Într-o seară, un bărbat care consumase alcool a aruncat cu sticla şi a nimerit în masca maşinii care ridica gunoiul. Nu mă mai miră nimic. Oamenii au devenit irascibili, nervoşi şi nu se mai controlează“, a declarat, pentru „Adevărul“, George Nicolau, purtător de cuvânt al REBU.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită