Lista cluburilor de fiţe din Bucureşti care s-au ales cu activitatea suspendată pentru nerespectarea măsurilor sanitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clubul Bamboo

Trei cluburi de fiţe din Bucureşti - Bamboo, LOFT şi Casa di David- au fost închise sâmbătă, în urma controalelor făcute de poliţişti, jandarmi şi inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică Bucuresti, pentru că  nu au respectat măsurile sanitare.

Poliţiştii şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică au efectuat, sâmbătă, mai multe controale la mai multe societăţi comerciale din zona Herăstrău. În urma verificărilor, clubul Bamboo a fost închis, potrivit unui anunţ făcut de primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu. Activitatea a mai fost suspendată în clubul Loft şi Casa Di Davis.

Potrivit Digi 24, proprietarii clubului LOFT au primit trei sancţiuni în valoare de 42.000 de lei, iar DSP a dispus suspendarea activităţii pentru 30 de zile.

De asemenea,Casa di David va avea activitatea suspendată pentru 30 de zile, după trei sancţiuni în valoare de 48.000 de lei.

Clubul Bamboo va fi închis, de asemenea, pentru 30 de zile. „În locaţia situată în sectorul 2 se află o terasă, spaţiu în care societatea desfăşoară activitate de restaurant.

Din verificările efectuate a rezultat că spaţiul este în concordanţă cu legislaţia în vigoare, însă echipa de verificare a constatat faptul că o parte dintre mesele amenajate pe terasă nu aveau între ele distanţa conform prevederilor legale, motiv pentru care societatea a fost sancţionată contravenţional cu 30.000 lei.

Totodata, s-a constatat faptul ca operatorul economic nu deţine autorizaţie de funcţionare, motiv pentru care a fost aplicată sancţiune contravenţională conform prevederilor Ordonanţei nr. 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă în valoare de 1000 lei şi măsura complementară aferentă de suspendare a activităţii", a transmis Poliţia Capitalei.

Primarul Radu Mihaiu a relatat că zilele trecute Poliţia Locală a descoperit că la fostul club Bamboo se construieşte un cort, deşi proprietarii nu deţineau autorizaţie. "Nici nu aveau cum să aibă autorizaţie, spaţiul respectiv e sit arheologic protejat şi nu se poate construi pe el nimic", precizat Radu Mihaiu.

În urmă cu două zile, conducerea clubului Bamboo anunţa că sâmbăta aceasta va avea loc o petrecere care va începe la ora 01:00 şi se va termina la 06:00 dimineaţa.Ministrul de interne, Lucian Bode, a anunţat, pe 25 martie, că localurile care nu vor respecta regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă vor avea activitatea suspendată, dacă sunt amendate de mai multe ori.

Citeşte întreaga ştire: După ce Bamboo a fost închis, se analizează o suspendare şi la Loft. Amenzi în valoare totală de 73.000 de lei pentru cele două cluburi din Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări