La coadă pentru o pâine de pomană

 Amărâţi, gârboviţi şi obosiţi, sute de bătrâni din Bucureşti au ajuns să se calce în picioare pentru o bucată de pâine. Scene greu de imaginat, în care eroi fără voie sunt pensionarii flămânzi, au loc de trei ori pe săptămână în curtea Casei de Ajutor Reciproc pentru Pensionari „Omenia” din Rahova.

CLICK AICI PENTRU IMAGINI CU PENSIONARII CARE SPERĂ SĂ MAI APUCE O PÂINE

„A venit? Cred că a venit, uite lădiţele”. „A venit, dar stai la rând!”. Asta se striga de dimineaţă, când de-abia se crăpase de ziuă în curtea CAR Omenia. Peste 200 de pensionari, ca nişte stafii încolonate, aşteptau de la ora 4 să primească două pâini gratis. Nebunia a început pe la 7, pentru că mai rămâneau 15 minute până aveau să se împartă cele două sute de franzele. „Trăim o foame ca-n ’33! De ce ne vor morţi?”, ţipă ca din gură de şarpe unul dintre bătrâni atunci când vede că este fotografiat.

Citeşte şi: Stau la taclale până vine pensia

Atmosfera devine tensionată în curtea CAR-ul „Omenia” în fiecare zi de marţi, miercuri şi vineri, atunci când se face face împărţeala ca pe vremea lui Ceauşescu. Franzelele sunt prea puţine pentru a ajunge la toţi „abonaţii” care au pensia maximă de 550 de lei şi carnet de membru cotizant al CAR-ului.
„Când dăm pâine gratis, curtea noastră arată precum gara din Tokyo. Lumea a ajuns la disperare!”, ne-a explicat Gheorghe Chioaru, preşedinte CARP Omenia.

„Lăsaţi-mă să plâng!”

Doamna Tatiana Turcu, o bătrână de 60 de ani pe care o găsim la coadă dând din coate pentru a-şi face loc spre bărbatul care împartea pâinea, reclamă disperată teama de a i se tăia din pensie. „Mă înţeapă inima de foame. Mănânc numai ceai cu pâine. Şi ceaiul mi-l fac din zahăr ars. Am 5 milioane de lei pensia, dacă îmi iau şi din ăştia, nici nu-mi mai permit să mor măcar!”. La doi paşi de ea un alt bătrân refuză să se oprească din plâns la insistenţele celorlalţi pensionari. „Lăsaţi-mă să plâng! Mi-e ruşine cum am ajuns să cerşesc după 40 de ani de muncă. Am renunţat la tot, mai am doar un frigider”, ne-a mărturisit cu mâhnire Constantin Popescu, un pensionar de 76 de ani.

La 10 minute de când a început să fie împărţită pâinea, ambuscada se mută în spatele magaziei. A mai rămas doar o lădiţă cu franzele, iar lumea nu mai are răbdare, de teamă să nu plece acasă cu sacoşele goale. Din mulţime se strigă: „Câte una, să ajungă la toată lumea!”. Distribuitorul pare a se conforma, doar că cei care sunt tot mai aproape de a pune mâna pe franzele nu sunt de acord, iar spiritele se încing. Se trage de pungi, oamenii se îmbrâncesc şi se înjură printre dinţi.

Norocoşii pleacă fericiţi că azi au ce să pună pe masă. Ceilalţi îşi împăturesc trişti sacoşele şi pleacă oftând spre casă. „Azi n-a fost să fie...”.