Ionuţ Dolănescu: „Dragoş a luat din casă ce a dorit el“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

5 milioane de euro este averea pe care se bat cei doi fraţi. Procesul este în to, iar acuzaţiile se fac de ambele părţi. Dragoş Dolănescu este hotărât să meargă până în pânzele albe pentru a obţine, în instanţă, jumătate din agoniseala regretatului solist Ion Dolănescu.

Citiţi şi

CUM VREA SĂ ÎMPARTĂ AVEREA IONUŢ DOLĂNESCU

ION DOLĂNESCU VA AVEA MONUMENT FUNERAR DE 7.000 DE EURO

Acesta îl atacă dur pe fratele său, Ionuţ, pe care îl acuză că a încercat să inducă în eroare opinia publică, spunând că este dispus să împartă moştenirea „frăţeşte".

„Ionuţ şi-a pus avocatul să spună că este de acord să-mi dea jumătate din avere, însă actul pe care l-a depus în instanţă îl contrazice. După cum se poate constata, el îmi dă doar un sfert. El vrea să păstreze casa din Bucureşti, estimată la două milioane de euro şi mie vrea să-mi dea casa de la Sinaia, care valorează de zece ori mai puţin“, a declarat Dragoş.

La rândul lui, Dragoş s-a supărat şi a hotârât să pună piciorul în prag.

„Eu, la început, nu am vrut nimic, decât ceva simbolic, pentru copiii mei, să aibă amintire de la bunicul lor. Dar am pus condiţia să nu aud nici o vorbă nepotrivită la adresa tatălui meu. La scurt timp după înmormântare am auzit că Ionuţ vorbea foarte urât despre el, aşa cum a făcut şi când era în viaţă, pentru că tata mereu se plângea de el", ne-a mai spus Dragoş.

Conflictul se va încheia la tribunal peste 4 zile

Nici unul dintre cei doi fraţi nu este dispus să facă vreo concesie, astfel că acest conflict urmează a fi soluţionat în sala de tribunal. Următorul termen va avea loc săptămâna viitoare, la 16 februarie.

Ionuţ Dolănescu este foc şi pară pe fratele lui, pe care îl acuză că vrea să înstrăineze averea familiei: „A luat din casă tot ce a dorit el, dar s-a dus la licitaţie şi a vândut două tablouri, de Luchian şi Grigorescu. Tot ce va decide instanţa că îmi va reveni de la tatăl meu voi păstra, pentru mine şi copiii mei. Ceea ce face Dragoş este ruşinos şi nu aduce nici un fel de cinste numelui Dolănescu. L-am invitat la toate parastasele, dar nu a vrut să vină, nu l-a interesat", a declarat Ionuţ.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă