Începe bătălia pe liceele de top!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 200.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a îşi aleg de mâine şcolile unde vor învăţa în următorii patru ani. Pentru a nu rata admiterea, elevii vor trebui să completeze cât mai multe opţiuni în privinţa liceului şi specializărilor până la 24 iunie.

Mai citiţi şi:

La ce şcoli se înghesuie bobocii de clasa I

Printre cele mai solicitate licee anul trecut se numără instituţii de învăţământ de prestigiu precum Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Capitală, Colegiul Naţional Fraţii „Buzeşti“ din Craiova, Colegiul „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa sau Colegiul Naţional „Ion C. Brătianu“ din Piteşti.

Capcana fişelor de înscriere
Cu toate că media de intrare nu le permitea să intre la astfel de şcoli, în anii trecuţi au fost nenumărate cazuri de elevi care au bifat în fişa de înscriere doar cele mai dorite specializări şi instituţii fără să ţină seama de media pe care au obţinut-o la tezele cu subiect unic şi la notele claselor de gimnaziu. Reprezentanţii din Ministerul Educaţiei îi sfătuiesc pe elevi, ca în acest an, să consulte cu atenţie mediile cu care s-a intrat la liceul respectiv în 2009, pe site-ul www.edu.ro, dar şi pe www.admitereliceu.ro.

„Absolvent de liceu tehnic, nu şomer cu facultate“
Experţii în Educaţie şi reprezentanţii părinţilor susţin că elevii trebuie în primul rând să aleagă şcoala care se potriveşte cu aptitudinile lor şi cu capacităţile intelectuale. „Sunt mulţi care aleg un anumit liceu doar pentru că acolo merg prietenii lor. Liceele tehnice, adică vechile Şcoli de Arte şi Meserii, au căzut în derizoriu şi nu este normal. Decât şomer cu două facultăţi, mai bine absolvent de liceu tehnic cu o meserie cu căutare pe piaţa muncii din ţară şi din străinătate“, a explicat vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor Părinţilor din România, Adrian Topor.

Ca şi în anii trecuţi,  elevii din provincie se pot înscrie la cele 109 licee din Capitală la Şcoala nr. 1 „Sfinţii Voievozi“  din zona Gării de Nord. Anul trecut, de pildă, majoritatea copiilor înscrişi în liceele bucureştene,  2.000 dintre cei circa 3.000, erau din Ilfov şi din Giurgiu. Pe lângă elevii cu note foarte mari, care le iau locurile bucureştenilor în liceele de prestigiu, cei din judeţele apropiate preferă Capitala în principal pentru mijlocul de transport în comun. „În Ilfov sunt prea puţine licee şi nu acoperă toate comunele. De aici vin şi mulţi copii cu medii mici. Le este la îndemână transportul“, a explicat directorul Şcolii nr. 1 „Sfinţii Voievozi“ din Capitală, Iuliana Soare.

Rezultatele admiterii la liceu vor fi afişate la 5 iulie, iar până la 15 iulie elevii vor confirma locul unde au fost admişi. Media de intrare la liceu din acest an este format din tezele cu subiect unic din clasa a VII-a, 25%, din cea a evaluării naţionale din clasa a VIII-a, 25%, şi din media generală din gimnaziu, 50%.

„Liceele tehnice, adică vechile Şcoli de Arte şi Meserii, au căzut în derizoriu şi nu este normal. Decât şomer cu două facultăţi, mai bine absolvent de liceu tehnic“
Adrian Topor
vicepreşedinte părinţi

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?