FOTOGALERIE Moş Crăciun există! L-am descoperit la Glina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar 10 kilometri de Bucureşti, în comuna ilfoveană Glina, trăieşte Moş Crăciun din România. Când nu împarte cadouri, Moşul se numeşte Nicolae Popescu şi este pasionat de teatru.

Pe o străduţă îngustă de la intrarea în localitatea Glina, în ultimele zile ale lui decembrie, pluteşte un aer rece amestecat cu miros de zăpadă şi de lemne arse. O gaură dintr-un gard mistuit de foc lasă la vedere o alee bătătorită, iar în capătul acesteia, rămăşiţele unei clădiri construite după 1940. Aici e casa lui Moş Crăciun din România, locul în care a copilărit bătrânul rămas veşnic tânăr.

L-am strigat pe Moş Crăciun la poartă câteva minute bune. În sfârşit, prin gaura din gard se vede un bărbat cu barba grizonată care vine şchiopătând. Se apropie de gardul ars şi ne răspunde: „Eu sunt Moş Crăciun!“.

Marea transformare

Când nu împarte daruri şi bucurii copiilor, Moş Crăciun de la Glina se numeşte Nicolae Popescu. S-a născut şi a copilărit în casa în care astăzi trăieşte singur. A colindat lumea în lung şi-n lat, dar întotdeauna s-a întors la mirosul teiului din curtea casei părinteşti. Toată averea Moşului este o încăpere în care trăieşte singur, în care citeşte basme şi romane, gândindu-se la cum să-i bucure pe micuţii fără posibilităţi care aşteptă fel de fel de cadouri, de la bucăţi de ciocolată până la calculatoare şi părinţi.


Lângă brad, aşteptând să vină cei mici la el FOTO Eduard Enea

La prima vedere, e un om obişnuit: poartă pe nas o pereche de ochelari cu rame albastre, se sprijină de un baston cochet moştenit de la părinţii lui, iar la intrarea în curte atârnă o potcoavă.

Nicolae Popescu se transformă în personajul de poveste aşteptat an de an de toţi copiii în seara de 24 decembrie, imediat ce îşi pune pe el un trening roşu, o căciulă cu ciucuri şi îşi încinge mijlocul cu o curea neagră din piele. Şi pentru ca să arate perfect, stă ore întregi în faţa oglinzii. Moşul începe să se aranjeze, să îşi pudreze obrajii şi nasul, să îşi albească şi mai mult barba şi să-şi dea cu sclipici pe sprâncene. „Îmi stă bine căciula, dar gluga? Ce ochelari să-mi aleg?“, ne întreabă Moşul emoţionat, arătându-ne o pereche de ochelari cu rame albastre şi o pereche cu rame transparente. A ales până la urmă cea de-a doua pereche.
Abia acum este pregătit să îşi încarce sacul cu jucării şi să plece păşind cu greutate spre cei care îl aşteaptă. 

„Moşul cel adevărat“

An de an, Moş Crăciun a bucurat un şir infinit de oameni care nu au ţinut cont de vârstă sau de condiţia socială. Imediat ce şi-a făcut apariţia a luminat încăperi şi chipuri, a bucurat sufletele unor micuţi entuziasmaţi să-l vadă în realitate pe Moş, dar şi chipurile brăzdate de riduri ale unor adulţi în interiorul cărora au continuat să trăiască copiii de altădată.

Căutaţi să vedeţi lumea din genunchi, de la înălţimea unui copil! Pierdem lucruri atât de frumoase! Moş Crăciun

În 1984, Nicolae Popescu a devenit pentru prima dată Moş Crăciun şi este dependent de noaptea magică de 24 decembrie, cum toţi copiii sunt dependenţi de venirea lui. Până acum, 29 de ierni consecutive  şi-a luat sacul în spinare şi i-a convins pe toţi, cu mic cu mare, că Moş Crăciun există, că magia Crăciunului nu se risipeşte din sufletul unui om veşnic tânăr.

Dar Moş Crăciun este şi el om. Are şi el probleme în toate cele 359 de zile ale anului până la Crăciun. Însă, indiferent de problemele pe care le-a avut, a dat uitării tot şi a urcat pe scenă, încercând să-i convingă pe micuţi că este „Moşul cel adevărat“. A ajuns prin case, pe platouri de filmare, prin biserici sau supermarketuri. Întotdeauna şi-a scris povestea într-un decor asemănător din care n-au lipsit brazi împodobiţi, copii emoţionaţi şi zâmbete, dar de fiecare dată, o bucată i-a rămas în sufletul lui veşnic tânăr, veşnic în căutarea unor oameni pe care să-i bucure.

„Îmi amintesc că odată am văzut o fetiţă care plângea şi i-am zis să urce lângă mine pe scenă. Mi-a zis că plânge pentru că a aflat că nu există Moşul şi acum l-a întâlnit. Pot spune un singur lucru: oameni buni, rămânem copii până dispărem“, spune cu ochii senini şi plini de speranţă Moş Crăciun din Glina.


Magia rămâne trei zile

Nu există senzaţie care să-l împlinească mai mult ca aceea pe care o trăieşte când în poalele sale se aşază copiii. A străbătut lumea în lung şi-n lat, a vizitat numeroase ţări şi vorbeşte franceză, engleză, arabă, turcă, bulgară şi rusă. S-a întors întotdeauna înapoi în România, la casa în care s-a născut, pentru că îi place să trăiască simplu şi să se bucure de lucruri pe care alţii au uitat să le privească. „Le zic tuturor: căutaţi să vedeţi lumea din genunchi, de la înălţimea unui copil. Pierdem lucruri atât de frumoase“, spune Moş Crăciun din Glina, care povesteşte că nu şi-ar putea imagina o lume în care să nu existe copii.


FOTO: Moşul îi întreabă pe copii dacă au fost cuminţi FOTO Eduard Enea

Mărturiseşte că atunci când stă în faţa unor micuţi care abia aşteaptă să-l cunoască, să-i spună poezii şi să-i cânte colinde, sufletul îi este invadat de un val de fericire şi de o senzaţie care cu greu poate fi descrisă. „E o stare, nu este nimic trucat sau fals. Dacă îmi strigă cineva numele când sunt costumat, nu mai simt că sunt eu. Cam trei zile după ce îmi dau costumul jos, încă simt magia“, povesteşte Moşul cu o privire caldă de sub sprâncenele albe încărcate cu sclipici. Zâmbeşte, iar obrajii îmbujoraţi cu ajutorul fardurilor sunt încă întinşi în ciuda anilor care au trecut şi a problemelor care i-au umbrit uneori zilele. 

Moşul a stat de vorbă cu copiii şi le-a dat cadouri, săptămâna trecută, într-o biserică de lângă Bucureşti

„Câţi ani are Moşul?“

„Sute în experienţă, aşa e cel mai bine spus“, zice el înconjurat de copiii dintr-o biserică din apropierea Capitalei. Micuţii s-au înghesuit să-i spună poezii, să-i cânte colinde şi să întrebe cum a reuşit să ajungă cu sania direct din Laponia dacă nu a nins atât de mult. „Mereu există soluţii pentru un bătrân bucuros să-i întâlnească pe cei mici“, le răspunde Moşul, zâmbind.


Ce face Moşul când nu este Crăciun?

Are barba grizonată. Părul alb şi-l ţine ascuns sub o căciulă roşie, trecându-şi deseori degetele prin barba peste care a trecut vremea. E nevoie de un costum de Moş Crăciun şi de un sac pentru ca Nicolae Popescu să se transforme în bătrânul personaj de poveste. Merge greu şi are nevoie de ajutor deseori pentru a se putea aşeza pe scaun, dar crede cu putere că merită efortul, pentru că, odată cu apariţia lui, creşte bucuria în sufletele celor care îl văd. Dar când nu este Moş Crăciun, Nicolae Popescu mai are colaborări în presă, citeşte mult şi mai scrie, din când în când, poezii.

Testul adevărului: trasul de barbă

În urmă cu 20 de ani, s-a decis să-şi croiască singur un costum care să-l definească, să transmită o parte din personalitatea lui. „Am găsit un trening roşu şi un material de aceeaşi culoare.

Mi-am făcut costumul şi mi-am tras de deasupra o pelerină roşie cu glugă“, povesteşte el. Şi aşa a început povestea costumului pe care îl poartă negreşit iarnă de iarnă de 20 de ani încoace. Straie magice stropite cu praf fermecat, val de magie care se aşterne în camerele ticsite cu oameni dornici să-l vadă.
Copiii sunt nerăbdători şi sceptici de multe ori, iar testul mai stă şi în „trasul bărbii“, care totdeauna rămâne la locul ei, pentru că este adevărată.

În fiecare iarnă, fără să-i pese de troienele din curte sau de vântul puternic, Nicolae Popescu devine Moş Crăciun şi porneşte spre micuţii pe care îi bucură cu o singură jucărie sau cu un singur cuvânt. Dorinţele desenate pe foile scrisorilor devin realitate în câteva clipe de stat lângă bătrân. Le spune poveşti, le citeşte basme şi le povesteşte tuturor că magia există, că oamenii trebuie să creadă în bătrânul Crăciun.
Cu puţinii bani pe care îi are încearcă să-şi umple sacul şi să pornească încet spre copiii care aşteaptă un cadou, oricât de mic. Îşi trage sacul după el şi când ajunge la destinaţie împarte: poveşti nemuritoare, cadouri şi o magie care îi învăluie pe toţi.

Imediat după ce a îmbrăcat costumul de Moş Crăciun pe care şi l-a creat se transformă, iar omul Nicolae e lăsat într-un plan secund. Tot ce contează este Moşul, care îl acaparează şi îl face să aducă spiritul Crăciunului în inimile celor care îl întâlnesc. 

Casa i-a ars, magia i-a rămas

În urmă cu şapte ani a avut parte de un adevărat şoc, după cum povesteşte chiar el, privind spre casa din spatele curţii în care trăieşte singur. A stat până spre dimineaţă treaz, încercând să termine de scris şi de citit. Oboseala l-a cuprins şi a aţipit pentru scurt timp, dar a visat că s-a întâlnit cu o persoană dragă lui, care a pierit în urmă cu mai mulţi ani.

S-a trezit brusc, dar a văzut cum toată agoniseala de o viaţă era pe punctul să dispară mistuită de flăcări. A reuşit să iasă din casă, dar şocul l-a făcut să se simtă pierdut. Pentru o scurtă perioadă, ce-i drept, pentru că s-a ridicat şi a continuat să meargă, odată cu viaţa.

S-a adaptat stilului nou de viaţă cu condiţii ceva mai modeste. În ciuda problemelor de sănătate cu care s-a confruntat după noaptea în care i-a ars casa, a început din nou să zâmbească. S-a îmbrăcat în continuare în costumul roşu şi a plecat spre alte grupuri de copii, şchiopătând, să le lumineze Crăciunul.
Astăzi, bătrânul spune că nu regretă nicio clipă că a adus atâţia ani speranţa şi bucuria în sufletul copiilor. Cu obrajii îmbujoraţi, sprâncenele pline de sclipici şi barba albă, Moş Crăciun se declară mulţumit şi împlinit pentru că ani de-a rândul a fost lumina altora. Şi va mai continua să fie şi de acum înainte pentru că, spune el, magia este în fiecare dintre noi.