FOTO Povestea dependentului de droguri care vinde fier vechi ca să-şi ia doza în fiecare zi: „De 20 de ani mă droghez şi nu pot să mă opresc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
V. se droghează de 20 de ani FOTO Eduard Enea

Au gâtul plin de înţepături, întotdeauna îşi ţin venele de pe mâini acoperite cu mânecile bluzelor şi de cele mai multe ori se luptă cu o dependenţă ucigătoare, care ajunge să le controleze vieţile. Sunt cei care depind de droguri, oamenii care şi-au conturat propriile lumi şi care, din când în când, sunt în căutarea unor seringi sterile care le asigură o injectare mai sigură, fără riscuri atât de mari.

Ferentari, ora prânzului. Mormanele de gunoaie se ridică dintre blocurile care par să facă parte dintr-un oraş total diferit faţă de cel pe care îl vedem zi de zi. Sunt murdare, la fel ca hainele celor care întorc capul după fiecare om care păşeşte grăbit pe străzile de aici. O femeie în halat stă lângă scara blocului în care locuieşte. Câţiva copii fac întrecere, ignorând-o pe femeia care strigă la ei să se oprească.

Un container alb, numit Caracuda (aşa cum se numea primul consumator de droguri care a venit la centru), transformat în casa speranţei pentru cei mai mulţi consumatori de droguri parcă lumininează zona. Cei care îi trec pragul par să nu bage de seamă nici culorile din interior, nici optimismul celor care lucrează aici, pentru că vin cu un singur scop: să obţină seringi sterile cu ajutorul cărora să-şi injecteze în vene drogurile care i-au smuls din lumea reală.

Caracuda, containerul speranţei

Intrăm în containerul în care consumatorii de droguri îşi făuresc vise. În hol este pusă o masă pe care sunt aşezate cu grijă pliante care prezintă date importante despre consumul de droguri şi despre cele mai cunoscute substanţe. Într-o cameră alăturată, un medic îşi aşteaptă pacienţii, toţi cu acelaşi diagnostic principal: dependent de droguri. Pe lângă dependenţă, oamenii au fel de fel de probleme: răni provocate de acele cu care se injectează, HIV sau hepatită.

Aşa arată centrul în care se face schimb de seringi FOTO Eduard Enea

Cei care vor să îşi verifice „starea de sănătate“ se pot testa gratuit în container, iar rezultatele le primesc pe loc. Alături de camera medicului este o alta, în care sunt depozitate fel de fel de materiale: pliante, spirt, bandaje şi cel mai important seringi nefolosite.

300-400 de lei zilnic se duc pe droguri

După câteva minute bune de aşteptare, uşa containerului se deschide larg, iar V. , aşa cum îi vom spune în continuare, intră cu o şapcă trasă pe ochi direct în camera în care sunt zeci de cutii pline ochi cu seringi. Cântăreşte în jur de 60 de kilograme şi are 43 de ani. Povesteşte că locuieşte în apropierea Centrului Caracudă şi că de mai bine de un vine în fiecare săptămână să se aprovizioneze cu seringi sigilate.

„Eu sunt consumator de 20 de ani. Am început întâi la ţigară, am văzut că nu îmi place şi am trecut pe heroină. Nici nu pot să mă gândesc că nu mi-aş face într-o zi“, povesteşte bărbatul. Mişcă pleoapele lent şi îşi ţine mâinile încrucişate la spate. Sub unghii are un strat de negreală care se observă doar când îşi scarpină nervos barba. Spune senin şi resemnat că ultima doză a luat-o chiar înainte să vină le centru.

„Mi-am făcut înainte să vin, dar am răuri după câteva ore bune. Mă costă cam trei, patru milioane pe zi (n.r. lei vechi). Nu fur că ăştia mă bagă imediat la pârnaie. Mă ocup de fierul vechi“, povesteşte V. cu privirea în pământ.

Drogurile l-au băgat la puşcărie

Vizibil obosit, dar dispus să-şi spună povestea, bărbatul trecut de 40 de ani spune că patima pentru droguri l-a aruncat în puşcărie de două ori. „Am furat şi m-au închis. Cel mai greu a fost când a trebuit să mă las, pentru că m-au băgat într-un spital şi după ce mi-am revenit m-au închis. Când am ieşit m-am apucat iar că nu pot să renunţ. Nici nu vreau să mă gândesc“, spune încruntându-se şi mişcându-şi capul în stânga şi-n dreapta.
V. spune că are un băiat de 14 ani, dar în momentul ăsta nu prea mai are „intrare“ la familia lui.

V. se droghează de circa 20 de ani FOTO Eduard Enea

Povesteşte cu vocea tremurândă că cei din familia lui s-a transformat în „nişte străini“, care l-au dat afară din casă în momentul în care au realizat că dragostea pentru „substanţele dăunătoare“ îl schimbă pe zi ce trece. Acum, vrea doar să facă rost de buletin, pentru că spune că nu mai are niciun act şi dacă i se face rău nu îl primeşte nici la spital.

Personalul din Caracuda, oamenii care luptă pentru alţii

În centrul din Ferentari sunt mai mulţi „îngeri păzători“. Ei îi întâmpină cu multă răbdare, de trei ori pe săptămămână, pe cei care vin să îşi ia seringi sigilate, evitând astfel riscul să se infesteze prin utilizare unei seringi deja folosite. Cu toate acestea, reprezentanţii centrului spun că sunt câteva probleme cu banii, dar şi cu seringile.

„Când se cumpără aceste seringi se face o licitaţie şi nu sunt alese în funcţie de calitate, ci în funcţie de preţ. Mereu câştigă cel mai scăzut. Ne chinuim puţin, nu sunt bani suficienţi, nu sunt materiale suficiente“, explică unul dintre ei.

Cu toate astea, cei care se ocupă de centru încearcă pe cât posibil să îi ajute cei care sunt dependenţi de droguri, să îi îndrume, să îi informeze şi să îi facă să înţeleagă cât mai clar care sunt riscurile asociate consumului de droguri.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie