FĂRĂ SCRUPULE Un ONG acuză o companie că promovează un medicament pentru copiii autiști folosind mesajul „Urăște!‟

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a sesizat Parchetul cu privire la o campanie pentru un produs farmaceutic în care se face referire la copiii cu autism şi care are mesajul „Urăşte!‟.

Reprezentanţii CEDCD spun că au sesizat "Parchetul Bucureşti cu privire la cazul flagrant de instigare la ură şi discriminare împotriva copiilor cu dizabilităţi" comis de compania de import de produse farmaceutice Secom, prin campania "Urăşte!".

"Este şocant faptul că, din raţiuni de marketing, o companie privată îşi permite să instige la ură şi discriminare împotriva uneia dintre cele mai vulnerabile categorii sociale existente la nivelul societăţii româneşti", a spus preşedintele CEDCD, Mădălina Turza, citată într-un comunicat de presă. Ea a precizat că expresii precum «îmi urăsc copilul» pentru că are autism sunt inacceptabile şi nu pot fi încadrate decât în sfera penală.

Suplimentul i-ar ajuta pe bolnavii psihic

Campania incriminată este pentru produsul Neuro Optimizer - "un supliment alimentar 100% natural cu o formula complexă ce ajută la îmbunătăţirea activităţii cerebrale şi a legăturilor neuronale", se arată pe site-ul uraste.ro.

Pe site-ul campaniei sunt postate trei spoturi, intitulate: "Urăşte Autismul! Iubeşte-ţi băieţelul", "Urăşte Alzheimer-ul! Iubeşte-ţi tatăl" şi "Urăşte epuizarea! Iubeşte-te pe tine". Spotul la care se referă CEDCD este cel legat de autism, centrul considerând că acesta "aduce atingere demnităţii şi imaginii copiilor cu dizabilităţi şi a părinţilor acestora".

"CEDCD este profund îngrijorat de acest semnal ostil şi discriminator apărut la nivelul mediului privat al societăţii româneşti, în condiţiile în care responsabilitatea socială corporativă ar trebui să reprezinte una dintre priorităţile asumate ale tuturor companiilor. Totodată, ne exprimăm încrederea că autorităţile competente vor ţine cont, în instrumentarea acestui caz, de gravitatea posibilelor consecinţe ale unor astfel de acte de instigare, dar şi de pericolul pe care îl implică crearea unui astfel de precedent în România", se arată într-un comunicat.

Mesajul companiei: Urăşte-ţi băieţelul care a devenit de nestăpânit

Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA), care are ca membri în principal organizaţii de părinţi, şi Centrul de Resurse Juridice (CRJ) au transmis, la rândul lor, un comunicat în care "dezaprobă cu hotărâre campania «Urăşte!», prin care firma Secom promovează un produs distribuit în farmacii".

"Mesajul campaniei «Uraşte!» este unul total discriminatoriu atât la adresa copiilor cu autism şi a părinţilor lor, cât şi la adresa unor categorii de persoane care suferă de afecţiuni psihice (ex.: Alzheimer). Mesajul instigă totodată la ură faţă de persoanele vulnerabile, iar în cazul copiilor cu autism chiar promovează ideea că ura părintelui faţă de copil este normală", spun cele două organizaţii, exemplificând printr-o serie de mesaje comunicate în spotul campaniei: "Urăşte-ţi băieţelul care a devenit de nestăpânit. Urăşte-ţi băieţelul care niciodată nu vrea să stea locului şi nici nu te ascultă. Uraşte-ţi băietelul care se enervează din nimic şi se poartă urât cu ceilalţi".

Totodată, organizaţiile semnatare se dezic "total de felul în care sunt prezentate situaţia şi trăirile părinţilor de copii cu autism. Mesajul, nedocumentat, induce în gravă eroare publicul cu privire la persoanele cu autism, dezinformând şi promovând discriminarea".

FEDRA şi CRJ cer companiei să oprească imediat orice difuzare a spotului şi, de asemenea, să înceteze expunerea în farmacii a oricărui material publicitar din această campanie, dar şi să prezinte public scuze tuturor celor pe care mesajul campaniei îi afectează şi prejudiciază. FEDRA cere, în egală masură, forurilor competente, să sancţioneze firma Secom pentru instigare la ură şi discriminare.

Reprezentanţii federaţiei atrag atenţia asupra faptului că producerea sau difuzarea de mesaje discriminatorii la adresa persoanelor cu probleme de sănătate mintală sau cu dizabilităţi intelectuale intră sub incidenţa prevederilor Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, Ordonanţei nr. 137 din 31 august 2000 (republicată) privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi a articolului 317 din Codul Penal, care prevede că "instigarea la ură pe teme de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu