Directorul general, directorul comercial şi cel tehnic de la RATB au fost demişi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Vincenţiu Daniel Antonescu, a fost demis de Consiliul de Administraţie, pentru management defectuos, decizii similare, dar fără a fi precizat motivul, fiind luate şi pentru directorul comercial şi cel tehnic.

Surse din Primăria Capitalei au declarat joi, pentru MEDIAFAX, că toţi cei trei directori erau cu delegare de atribuţii, iar deciziile de demitere au fost luate în şedinţa Consiliului de Administraţie care a avut loc miercuri.

Directorul general al RATB, Vincenţiu Daniel Antonescu, ar fi fost demis pentru management defectuos, au precizat sursele citate.

De asemenea, au fost demişi directorul comercial, Ileana Savu, şi directorul de Mentenanţă şi Administrare Sisteme, Adrian Mihail, activitatea lor pe aceste funcţii urmând să se încheie luni.

Vincenţiu Daniel Antonescu era director general al RATB din iunie 2014, când l-a înlocuit pe Daniel Florentin Doman, care a demisionat, din motive personale.

În luna iulie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a instituit popriri pe conturile RATB, fiind luată măsura indisponibilizării inclusiv pe sumele obţinute din încasările zilnice, pentru recuperarea datoriilor.

Reprezentanţii RATB arătau, în 21 iulie, că debitul calculat de ANAF a fost contestat în instanţă, fiind în faza de recurs. Aceştia precizau că datoria instituţiei era atunci de 272.431.800 de lei, sumă ce provine din taxa pe valoarea adăugată, care include şi subvenţia acordată beneficiarilor de gratuităţi şi reduceri (pensionari, elevi, studenţi), în conformitate cu Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 2006, pentru perioada septembrie 2007- martie 2013.

În luna mai, sindicatele din RATB atenţionau că, din cauza lipsei pieselor de schimb, a uzurii parcului vehiculelor şi a infrastructurii, în scurt timp s-ar putea să circule mai puţine autobuze, troleibuze şi tramvaie, mult sub limita necesarului zilnic.

Ei au afişat atunci, în mijloacele de transport de pe toate traseele din Capitală, mesaje în care au scris: "Din cauza lipsei pieselor de schimb, nu vă mai putem transporta în siguranţă. Protest sindical împotriva distrugerilor provocate în RATB de actuala conducere. Stimaţi călători, în ciuda semnalelor noastre de alarmă, trase în nenumărate rânduri, tot mai multe vehicule nu mai întrunesc condiţiile de a ieşi pe traseu în siguranţă. Pentru că: - uzura parcului de vehicule este mult prea mare; - piesele de schimb sunt cu totul insuficiente; - starea infrastructurii devine din ce în ce mai precară; - cei în drept să rezolve aceste probleme fug de răspundere; - nu sunt respectate condiţiile de sănătate şi securitate, trebuie să vă anunţăm, cu părere de rău, că Serviciul Public de Transport în Comun din Capitală va ajunge să fie oprit, în curând, în totalitate".

Reprezentanţii RATB arătau atunci că autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele RATB defecte, care sunt retrase de pe trasee, vor fi reparate din a doua jumătate a lunii iunie, precizând că toate vehiculele aflate în circulaţie au reviziile tehnice efectuate şi îndeplinesc standardele de siguranţă.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare