Cum a ajuns o toaletă ecologică pe pista bicicliştilor de pe Calea Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a fost deschisă oficial, pista bicicliştilor de pe Calea Victoriei a ajuns din nou subiect de discuţii aprinse. Pe internet au apărut mai multe poze în care seobservă cum pe celebra pistă destinată bicicliştilor a apărut o toaletă publică.

Pare incredibil, dar la nici o lună de la deschiderea oficială a pistei de biciclişti de pe Calea Victoriei a apărut o toaletă publică în mijlocul pistei. Paznicii din zonă susţin că, de fapt, ar fi existat o mică problemă în ceea ce priveşte salubrizarea toaletei.

„A fost o cabină cu toaletă pusă aici pe pistă, dar a stat foarte puţin acolo. Problema a fost că cei care se ocupau să o cureţe nu aveau cum să o facă acolo unde era cabina şi au fost nevoiţi s-o mute pe pistă. A fost o neînţelegere“, spune un paznic din zonă.

Cea mai bună din Bucureşti

Irina Zamfirescu, reprezentanta Comunităţii Bicicliştilor din Bucureşti, susţine că  pista amenajată pe Calea Victoriei este „cea mai în regulă“ din tot oraşul, deşi are o mulţime de probleme. 

Printre acestea se numără faptul că nu este conectată la o reţea de transport alternativ. De asemenea, spune Irina Zamfirescu, nu există sistem de drenare a apelelor când plouă, nu există zone de intrare şi de ieşire în siguranţă, semafoarele sunt nesincronizate, iar stâlpii de beton sunt „o monstruozitate“ pentru mersul pe bicicletă.

Mai multe pentru tine:
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile