Ce se va întâmpla cu absolvenţii „Spiru Haret“ care au urmat studii neautorizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea privată „Spiru Haret“ a anunţat, aseară, că absolvenţii promoţiilor 2008 şi 2009, inclusiv cei care au susţinut licenţa în februarie 2010, care au terminat forme de învăţământ considerate neautorizate de către Ministerul Educaţiei vor susţine din nou examenul de licenţă în septembrie.

Licenţiaţi ai „Spiru Haret“ se plâng de discriminare

UPDATE, ora 15.00 Reprezentanţii din Ministerul Educaţiei susţin că diplomele absolvenţilor promoţiilor 2008 şi 2009 ai Universităţii „Spiru Haret“ nu vor fi recunoscute chiar dacă aceştia vor susţine în septembrie examenul, pentru că forma de învăţământ urmată nu a fost autorizată.

Astfel, mii de tineri care au absolvit Universitatea „Spiru Haret“ sunt victimele conflictului dintre Ministerul şi instituţia de învăţământ. „Prin faptul că instituţia de învăţământ a luat o asemenea decizie înseamnă că recunoaşte tacit că studiile la ID sunt organizate ilegal“, a declarat, Gabriel Ispas, directorul Departamentului Juridic şi Contencios din Ministerul Educaţiei.

Învăţătorii cu diplomă de la „Spiru Haret”, obligaţi să dea înapoi salariile!

Întrebaţi de jurnaliştii „Adevărul de Seară“ ce se va întâmpla cu absolvenţii cu diplome de licenţă neautorizate care între timp au urmat şi un masterat, reprezentanţii universităţii au susţinut „că studiile de licenţă sunt recunoscute“ şi că „prin acest examen se doreşte, conform O.G. nr. 10/2009, consolidarea valabilităţii actelor de studii“.

De asemenea, oficialii „Spiru Haret“ mai spun că examenul va fi susţinut, conform prevederilor actului normativ, în baza cererii fiecărui absolvent.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea