Cartierul Militari, modernizat cu fonduri de la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi Cristian Poteraş, primarul Sectorului 6, au semnat astăzi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional pentru modernizarea urbanistică a unei zone din casrtierul Militari.

Este vorba despre zona cuprinsă între Bulevardul Iuliu Maniu, Şoseaua Virtuţii, Aleea Politehnicii şi Aleea Cetăţuia.

Modernizarea urbanistică a zonei va fi realizată prin două proiecte. Astfel, proiectul Modernizare urbanistică: străzi, trotuare, parcări în cartierul Militari, zona 1 urmăreşte, printre altele, dezvoltarea infrastructurii şi suprastructurii stradale din zonă, trotuare, alei, parcări şi alte lucrări edilitare şi reabilitarea şi/sau modernizarea carosabilului. Valoarea totală a proiectului, care se va derula pe parcursul a 18 de luni, este de 31.870.033,20 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 23.291.552,75 de lei.

Prin proiectul Modernizare urbanistică: spaţii verzi în cartierul Militari, zona 1 se vor realiza lucrări de reabilitare şi modernizare a unor alei pietonale şi amenajarea unor spaţii de zonă verde. Valoarea totală a proiectului, care se va derula pe parcursul a nouă luni, este de 27.181.199,16 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 21.481.915,46 de lei.


Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”