Capitala, în imagini şi idei
0Case vechi din Bucureşti şi clădiri vestite, dispărute în perioada comunismului, toate în imagini ce surprind Micul Paris aşa cum arăta în perioada interbelică. Acestea reprezintă doar o
Case vechi din Bucureşti şi clădiri vestite, dispărute în perioada comunismului, toate în imagini ce surprind Micul Paris aşa cum arăta în perioada interbelică. Acestea reprezintă doar o parte a expoziţiei care are loc până pe 26 noiembrie la Sala Dalles.
"D'alle(s) Bucureştilor. Metamorfoze reale şi virtuale" cuprinde o serie de fotografii ce arată Capitala de altădată, cu monumentele şi clădirile sale, cu stilul arhitectural influenţat de cel francez şi de Bauhausul german şi cu obiceiurile de viaţă de atunci. "Institutul Goethe şi Institutul Cultural Francez au hotărât să facă un joint adventure şi să încerce fiecare în parte să subvenţioneze aceste două expoziţii, una cu influenţă franceză, alta cu influenţa Bauhausului în arhitectura română", ne-a spus Mihai Oroveanu, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC). "Imaginea Bucureştiului este datoare şi culturii franceze, şi culturii germane", a adăugat aceasta.
Palatul Băncii Naţionale şi Palatul CEC, înainte de Primul Război Mondial
Imagini ale Palatului Băncii Naţionale, ale Pasajului Macca-Vilacrosse, ale Palatului Cantacuzino, ale Ateneului Român sunt doar câteva dintre cele expuse la Sala Dalles. Fiecare imagine este însoţită de o scurtă prezentare. Vizitatorii pot afla astfel că Palatul CEC este "poate cel mai spectaculos dintre edificiile publice de factură Beaux-Arts, de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX" şi că Palatul Băncii Naţionale, construit între 1883 şi 1885, este opera lui Cassien Bernard (autorul teatrului din Montpellier şi al Podului Alexandru al III-lea din Paris) şi a lui Albert Galleron. "Sunt imagini care încearcă să expliciteze şi să legitimeze renumele de Mic Paris, pe care l-a avut Bucureştiul încă din a doua jumătate a secolului XIX. Ideea a fost să promovăm aceste case care păstrează încă influenţa franceză", ne-a explicat Mihaela Criticos, autorul expoziţiei "Micul Paris, arhitectură şi urbanitate", care se desfăşoară la parter. La etaj sunt prezente fotografii din Bucureşti, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial: imagini ale hotelului Ath