Capitala găzduieşte Campionatul Mondial de Şah al Veteranilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personalităţi marcante ale sportului minţii se reunesc la Bucureşti în perioada 11-24 noiembrie 2019, Capitala fiind gazda a celei de-a 29-a ediţii a Campionatului Mondial de Şah pentru Veterani.

În concurs s-au înscris peste 350 de participaţi din 54 de ţări din toate colţurile lumii, mulţi dintre ei nume sonore, printre care Nona Gaprindaşvili şi Rafael Vaganian. Prima este o legendară şahistă din Georgia, ELO (rating în ierahia mondială) 2275, la secţiunea 65+. Fosta campioană mondială şi încă jucătoare redutabilă, la vârsta de 75 de ani, este în primele 250 de şahiste din lume. Rafael Vaganian este un alt şahist care a făcut istorie, cu un ELO de 2514, acesta este fost campion al URSS în 1988 şi membru în echipele URSS şi Armeniei.

"Este una dintre competiţiile sportive de cea mai mare amploare găzduite de România în acest an, iar succesul în organizarea ei va conduce la creşterea prestigiului ţării noastre în lume", a declarat Ion Şerban Dobronăuţeanu, reprezentant al României în board-ul FRŞah.

România va fi reprezentată de 60 de sportivi, printre care Florin Gheorghiu, ELO 2.605, primul şahist român care a deţinut titlul de Mare Maestru Internaţional. Fost campion mondial la juniori, pe când avea doar 19 ani, se va lupta la 75 de ani pentru un nou titlu.

”Şahul este un joc pentru oamenii de toate vârstele. Poţi să inveţi să-l joci la orice vârstă şi în şah, spre deosebire de multe alte sporturi, nu trebuie să te retragi vreodată. În plus, te ajută să-ţi menţii mintea antrenată şi să fii activ în societate cât mai mult timp. Veteranii foarte cunoscuţi, prezenţi la această ediţie a Campionatului Mondial, sunt dovada vie a acestui raţionament”, a precizat Alexandra Dobre, directorul general al CSMB.

Festivitatea de deschidere a avut loc loc marţi, 12 noiembrie, ora 14.30, la Rin Grand Hotel, aflat pe Şoseaua Vitan-Bârzeşti 7D. Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Şah (FRŞah), cu sprijinul Primariei Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti (CSMB).  Rundele de joc vor avea loc zilnic, din 12 şi până pe 23 noiembrie, la ora 15.00. În ultima zi a campionatului, atunci când se vor decide învingătorii, concursul va începe la ora 14.00.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare