Călătoria cu metroul se scumpește considerabil de la 1 ianuarie 2025. Cât vor costa biletele

0
Publicat:

Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de Ordin publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.

O călătorie cu metroul ar urma să coste 5 lei, de la 3 lei cât e în prezent, în timp ce abonamentul lunar se scumpește la 100 de lei.

Proiectul publicat în Ajunul Crăciunului de Ministerul Transporturilor prevede că, începând cu 1 ianuarie, o călătorie va costa 5 lei (de la 3 lei), 10 călătorii vor costa 40 de lei (de la 25 de lei), abonamentul de 24 de ore va costa 12 lei (de la 8 lei), iar cel lunar 100 de lei (de la 80 de lei).

Se scumpesc și abonamentele lunare pentru donatorii de sânge (50 de lei, față de 40 de lei) și pentru studenți (9 lei, față de 8 lei). Compania mai menționează că biletele cumpărate până pe 31 decembrie vor putea fi utilizate până la terminarea numărului de călătorii sau la expirarea duratei de valabilitate, potrivit Agerpres. 

Metrorex menționează că e vorba de o creștere cu 45%, ce ar aduce la bugetul companiei 11 milioane de lei pe lună.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi