Bucuresti:Mircea Veroiu, în „Ultima vară a tinereţii”

Cartea Silviei Kerim, „MIRCEA VEROIU Ultima vară a tinereţii”, reînvie un „Om care a iubit Viaţa, a iubit Frumosul, a iubit Aparatul de Filmat”. Mircea Veroiu, omul şi regizorul, iese din paginile cărţii, pentru a ni se înfăţişa aşa cum a fost, nouă, cititorii de azi, care nu l-am cunoscut şi care nici filmele nu i le  prea ştim.

Silvia Kerim, cea care îl reînvie, prin amintiri proprii şi prin rememorările celor care l-au cunoscut, l-au iubit şi l-au preţuit, este cea care i-a stat alături timp de zece ani şi nu a încetat niciodată să-l admire şi să-l iubească.

 Cartea sa este ca un film în care însuşi Mircea Veroiu joacă rolul personajului principal şi căruia i-ar fi putut semna, chiar el, scenariul, regia, şi castingul.

În cartea Silviei Kerim, în afară de Leopoldina Bălănuţă, „actriţa fetiş” a lui Mircea Veroiu, plecată şi ea, din această lume, puţin după plecarea regizorului, toţi actorii pe care el i-a distribuit în rolurile principale din filmele sale, dar şi cei mai fideli colaboratori ai săi, cei din echipa lui de suflet şi de film, au contribuit la evocarea sa, prin admirabile flash back-uri. 

Iar Silvia  Kerim şi-a asumat recompunerea fiinţei lui Mircea Veroiu, din acest puzzle al amintirilor şi a reuşit să-l ni-l ofere, în toate paginile cărţii, viu, ca într-un cine-verite, pe cel care a fost numit „ Il Visconti Romeno”.

„Parcă a fost ieri”

Toţi cei care îl evocă pe Mircea Veroiu, în carte, retrăiesc amintirile cu el, de parcă abia s-au petrecut. Sau cum bine spune Radu Stoenescu, un talentat actor al Teatrului Tănase, „parcă a fost ieri, ca într-un titlu de romanţă”...

„Rar am întâlnit un om de calibrul sufletesc al lui Mircea Veroiu. Nici astăzi nu ştiu precis de unde venea el, cum a ajuns să slujească cu atâta har filmul românesc”, spune regizorul Andrei Blaier.

„Pe platoul de filmare ştia ca nimeni altul să creeze o atmosferă atât de specială, tratându-şi de la egal la egal, - dar cu mult respect – toată echipa, încât munca la filmele lui era o bucurie”, îşi amintea Costel Constantin, unul dintre actorii care se înţelegeau din priviri cu regizorul Mircea Veroiu.

Mircea Albulescu îl numea „Boierul”.

Iar Mircea Diaconu, îl simţea „plin de iubire nemărturisită, într-o lume obtuză, care părea că nu are nevoie de niciunul dintre noi”.

Claudiu Bleonţ a mărturist că a învăţat de la Mircea Veroiu că „a-ţi  accepta propria vulnerabilitate înseamnă a fi puternic”.

Iar Marius Bodochi îşi aminteşte: “Era un om care iubea viaţa, deşi era făcut pentru o altă lume”.

Parcurgând cartea Silviei Kerim, pagină după pagină, cititorul nu are cum să nu-l îndrăgească pe Mircea Veroiu, cel frumos, plin de talent, carismatic, curajos, cu simţul realităţii şi deopotrivă idealist, iubitor de  copii şi de animalele, generos, un prieten extraordinar, un om care putea munci ca un rob, dar  şi un om glumeţ, încântat să râdă şi să-i facă pe cei dragi să râdă şi care a murit după o grea suferinţă, la doar 56 de ani.

Cartea Silviei Kerim ne oferă privilegiul de a petrece clipe de viaţă în compania unui astfel de om şi, totodată, ne ajută să înţelegem demersul artistic profund al unui regizor captivat de înţelegerea sufletului românesc, aşa cum l-au zugrăvit clasici ai literaturii române, după care el a făcut ecranizări, precum Agârbiceanu, Camil Petrescu, Garabet Ibrăileanu, sau de paginile memorabile din istoria românilor, ca răscoala ţărănească din 1907.

 De asemenea, cartea spune povestea unei epoci şi a unei mari şi frumoase iubiri.

 "MIRCEA VEROIU Ultima vară a tinereţii" a apărut la Editura CARMINIS, Piteşti