Bucureşti: Super-oferte la Târgul Imobiliar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgul Imobiliar Project Expo „Exclusiv“, care ajuns la cea de-a cincea ediţie din acest an, şi-a deschis ieri uşile la Palatul Copiilor şi îşi aşteaptă clienţii până duminică, în intervalul orar 10.00 - 17.00.

La această ediţie, dezvoltatorii imobiliari se întrec în oferte care mai de care mai atractive. Spre exemplu, preţul garsonierelor porneşte de la 32.000 de euro, al apartamentelor cu două camere - de la 45.000 de euro, iar cel al apartamentelor cu trei camere - de la 63.000 de euro.

La târg sunt şi oferte speciale. Una dintre acestea prevede ca, cei care au un autoturism proprietate personală, pot să cumpere un apartament, lăsând maşina şi achitând o diferenţă de bani.

Cei care sunt în căutarea unei vile, găsesc la târg cel mai mic preţ pe metru pătrat, 398 euro, pentru o locuinţă formată din sufragerie, dining room, 3 dormitoare, 4 băi, terasă, gradină amenajată cu alei, loc de parcare, teren de 240 mp, cu toate utilităţile.


Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie