Bucureşti: Protest la Tribunalul Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii, procurorii şi personalul auxiliar din Tribunalul Bucureşti au declanşat  astăzi un protest faţă de legea unică de salarizare. Magistraţii sunt nemulţumiţi  de subfinanţarea sistemului judecătoresc, reducerile salariale fiind de până la 60%.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, că astăzi au fost amânate trei şedinţe cu mai multe dosare. Şedinţele penale au avut însă loc.

 „Protestăm faţă de subfinanţarea sistemului judecătoresc şi faţă de ignorarea puterii de judecată. Este vorba despre reduceri salariale cuprinse între 2.000 de lei şi 4.000 de lei. Un judecător debutant ar urma să aibă maximum 1.400 de lei“, a spus reprezentantul tribunalului.

Mâine ar urma să fie amânate şi mai multe şedinţe de judecată. Este vorba despre trei şedinţe civile, două comerciale, una de litigiu, una de contencios şi două penale dacă nu este vorba de stări de arest, a mai spus Laura Andrei.

Astfel, dacă Guvernul nu va rezolva problema salarizării din Justiţie, magistraţii nu vor mai soluţiona decât dosarele referitoare la minori şi cererile cu mandate de arestare preventivă. De mâine vor protesta şi angajaţii Curţii de Apel, iar astăzi parchetele vor decide dacă se vor alătura protestului.

Mai multe pentru tine:
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
De ce începe anul pentru ortodocși pe 1 septembrie: tradiții, superstiții și ritualuri ale începutului de an bisericesc. Ce să faci ca să ai noroc
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ce șanse mai are Ucraina să câștige războiul cu Rusia. Răspunsul categoric al unui general de intelligence militar
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță