Bucureşti: Nu evitaţi întâlnirea cu „Ivan Turbincă”, la Teatrul Naţional

Spectacolului „Ivan Turbincă”, care a avut, recent, premiera, pe scena mare a Teatrului Naţional din Capitală, este o izbutită realizare a întregii echipe.

O sală plină a aplaudat, îndelung, la finalul reprezentaţiei, după ce urmărise, cu faţa luminată de zâmbet, peripeţiile lui Ivan Turbincă, soldatul care, după ce slujise  30 de ani sub arme, se trezeşte, într-o bună zi, lăsat la vatră.

Nemaiavând altceva de făcut decât să se însoare cu „o fată frumoasă”, care, ştia, sigur, că  îl aşteapta de o viaţă, Ivan se cutremură la gândul că o va întâlni, în curând. „Fata” i se năzare, din când în când, în faţa ochilor, în hanie negre şi cu o coasă pe umeri, imagine care îl face pe neînfricatul soldat  să fie mai hotărât ca oricând să evite această întâlnire.

Spectacolul este alert, imaginativ, vesel, cu tâlc. Este un spectacol de o factură inedită, rara avis, nu doar pe scena Naţionalului, dar, în general, pe scenele teatrelor bucureştene.

Denumit „teatru popular”, acest gen de spectacol poate satisface gustul unui public exigent, chiar şi la început de mileniu lll, doar dacă este făcut cu inspiraţie şi profesionalism, cerinţe pe care spectacolul „Ivan Turbincă”, de la Teatrul Naţional, le îndeplineşte.

Publicul s-a arătat satisfăcut de ceea ce ar putea fi considerat un spectacol pentru copii.

Motivul aprecierii este multiplu.

Mai întâi, povestea este genială, ca toate scrierile lui Creangă.

Apoi, echipa de actori tineri, nou angajaţi la Naţional (mulţi sunt cunoscuţi din primul lor spectacol de după angajare, „Şapte dintr-o lovitură”, de Lia Bugnar - altă reuşită repertorială a Naţionalului), este cuceritoare pentru că nu precupeţeşte nici talent nici efort, într-un ritm, neîncetat, alert.

Ei interpretează roluri multiple, fiind la fel de amuzanţi ca diavoli, îngeri sau simplii oameni, ţărani sau soldaţi.

Interpretarea este parodică, cu referinţe la lumea tradiţiilor folclorice şi la cea a basmului.

Un rol ingrat, poate cel mai dificil din spectacol, precum cel al lui Dumnezeu, în cer şi pe pământ, este îndeplinit în mod echilibrat de Orodel Olaru.

Tot cu inteligenţă este creat şi rolul lui Ivan, în interpretarea lui Daniel Badale, care este credibil, pe întreaga lungime a partiturii actoriceşti.

Scenele cu diavoli sunt amuzante şi originale, fiind evitate şabloanele.

Scenografia este minimală, dar sugestivă. O supleţe fluidă o face să fie acceptată de spectator, în ciuda unor apeluri la convenţii.

Coregrafia este antrenantă, iar muzica se remarcă prin adecvare, ritmând desfăşurarea spectacolului.

Per ansamblu, creaţia lui Ion Sapdaru, (artist cu un important palmares naţional şi internaţional, în teatru şi în cinematografie), care semnează dramatizarea şi regia, este o reuşită, de care, mai ales, acum, în ajun de sărbători, merită să  vă bucuraţi