Bucureşti: Noaptea Devoratorilor de Publicitate, la a 14-a ediţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionaţii de publicitate s-au putut delecta azi-noapte, timp de cinci ore, cu zeci de spoturi publicitare din 54 de ţări. Publicul a aşteptat cu nerăbdare vizionarea spoturilor, însă concertul din deschidere al trupei Vama a început abia la ora 22.15.

Spoturile publicitare au fost proiectate pe patru ecrane de mari dimensiuni, iar scena a fost amenajată în centrul sălii. Trupa Vama a susţinut un concert live în deschiderea evenimentului, care a durat puţin peste o oră. Biletul a costat 25 de lei, iar persoanelor sub 18 ani nu le-a fost permis accesul.

Bucureşti. O noapte a devoratorilor de publicitate prelungită

Potrivit organizatorilor, Noaptea Devoratorilor de Publicitate a avut cinci ore şi 30 de minute de reclame din 54 de ţări, inclusiv din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Dubai, Franţa, Germania, dar şi din Mongolia, Irak, regiunea Guarani din India şi multe alte ţări.

Trupa Vama versus reclame
Cei mai mulţi dintre cei care au participat aseară la Noaptea Devoratorilor de Publicitate au venit să vadă spoturile publicitare din toată lumea, inclusiv pe cele premiate.

„Este prima oară când vin la Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Am venit pentru reclame şi o să stau până la sfârşitul evenimentului. Cel mai mult mi-a plăcut că s-a strâns la un loc toată lumea aceasta care iubeşte reclamele, chiar dacă unii au apucat locuri pe scaune, iar alţii au stat pe jos“, a spus Mihai Rotariu, în vârstă de 23 de ani.

Cristina Chiriac, în vârstă de 20 de ani, mărturiseşte că a venit la eveniment tot pentru reclame. „Mi-a plăcut ceea ce am văzut până acum! Au fost reclame frumoase. Dar nu cred că voi rezista până la sfârşitul nopţii“, a spus tânăra.

Cei care nu au fost pentru prima dată la Noaptea Devoratorilor de Publicitate au avut aşteptări mai mari de la acest eveniment. „Am mai fost la Noaptea Devoratorilor de Publicitate şi acum un an şi acum doi ani. Am venit doar pentru reclame pentru că îmi plac foarte mult. Acum un an a fost un singur ecran pe care abia am văzut spoturile publicitare, însă acum am aşteptări mai mari, mai ales că sunt patru ecrane“, a spus Ruxandra, în vârstă de 22 de ani.

Alţii, însă, au recunoscut că au venit să asculte live muzica celor de la Vama. „Am venit la Noaptea Devoratorilor de Publicitate nu doar pentru reclame, ci şi pentru concertul trupei Vama. Până acum, mi-a plăcut tot ce am văzut. Este prima oară când vin. Încerc să rezist până la sfârşit şi să văd toate reclamele“, a spus Marilena Dragomir, în vârstă de 29 de ani.

Spectacolul a început mai târziu

Publicul a fost nemulţumit din cauză că spectacolul a început mult mai târziu, iar concertul live al trupei Vama a contribuit la creşterea tensiunii.

„Nu se justifică o întârziere de două ore pentru o trupă ca Vama. Am venit pentru reclame, însă din cauza concertului a trebuit să aşteptăm mai bine de trei ore până să ruleze spoturile”, a spus Ioana L., în vârstă de 23 de ani, nemulţumită de faptul că nu s-a respectat ora de începere anunţată de organizatori.

Aura Iosif, în vârstă de 22 de ani, recunoaşte că a fost dezamăgită de spectacolul de aseară. „Am aşteptat cu nerăbdare să văd spoturile publicitare, dar, după ce că evenimentul nu a început la ora 20.00, cum era anunţat, concertul susţinut de trupa Vama a prelungit aşteptarea noastră inutil. Parcă nu se mai termina!“, a spus tânăra nemulţumită.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV