Bucureşti: Accident mortal produs pe Splaiul Independenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În maşina implicată în coliziunea care s-a produs în această dimineaţă se mai afla o femeie care a fost transportată în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Accidentul de circulaţie s-a produs după ce maşina în care se aflau două persoane s-a ciocnit cu un alt autoturism, pe Splaiul Independenţei din Capitală, în apropierea Podului Ciurel.

„Bărbatul a decedat în momentul producerii coliziunii între cele două autoturisme, iar femeia a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu ruptură de splină“, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, citat de Mediafax.

Poliţiştii de la Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti au stabilit că femeia se afla la volanul maşinii, îndreptându-se spre Podul Ciurel, însă autoturismul a derapat şi a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu o altă maşină. Soţul femeii a fost proiectat pe bancheta din spate a maşinii şi a murit pe loc.

UPDATE: Șoferul Loganului nu a acordat prioritate de trecere polițiștilor aflați în misiune

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă