Bilanţul zborurilor care salvează vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de la SMURD Bucureşti au avut, anul trecut, aproape 300 de misiuni aeriene. La fiecare două zile, piloţii şi echipajele medicale au intervenit, în 2010, la câte o acţiune în care au plecat cu elicopterul pentru  salvarea victimelor din accidente de tot felul.

În anul 2010, echipajele medicale  au avut în total 287 de zboruri dintre care 23 au fost speciale. Un exemplu al bilanţului prezentat astăzi de SMURD este accidentul rutier din septembrie 2010, când un autobuz s-a răsturnat pe un dig din judeţul Tulcea, iar patru oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 70 au ajuns la spital.

Patru dintre răniţi au fost aduşi la spitalele din Capitală, sub supravegherea medicilor de la SMURD. În doar 30 de minute de la aflarea situaţiei grave din Tulcea, două elicoptere cu echipe medicale de la Floreasca au plecat în misiune.

„La fel de importante sunt şi zborurile pentru salvarea nou-născuţilor în stare critică sau a pacienţilor care au suferit un infarct miocardic acut pentru care transportul pe distanţe lungi reprezintă un risc major“, a declarat astăzi, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.

Elicoptere noi vor fi achiziţionate până în 2015

Unitatea aeriană de la Bucureşti are în responsabilitate mai multe zone de intervenţie printre care se află Ilfov, Constanţa, Buzău, Giurgiu, Dâmboviţa,Argeş.

Coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa a vorbit despre parteneriatul încheiat tot în 2010 între Fundaţia Rompetrol, SMURD şi Inspectoratul General de Aviaţie, dar şi Ministerul Apărării Naţionale, colaborare care a ajutat la scurtarea timpului de alimentare cu combustibil, deplasare şi intervenţie pentru salvarea de vieţi omeneşti.

În prezent, SMURD dispune de trei elicoptere dotate cu aparatură medicală de urgenţă, iar până în 2015, planurile sunt de achiziţionare a altor cinci aparate de zbor. „Ar însemna să acoperim toată ţara cu o astfel de dotare. Ministerul Sănătăţii va face achiziţiile din fonduri structurale“, a mai spus preşedintele SMURD, Raed Arafat.

Alte ţări au zeci de aparate de zbor sanitare

Autorităţile române recunosc însă că mai sunt necesare multe investiţii pentru a ajunge din urmă sistemele de intervenţie în cazuri urgenţă din alte ţări. Ungaria dispune de 14 aparate de zbor, Elveţia-14, Germania-peste 50 de elicoptere, iar Franţa-48.

Pentru următoarea perioadă, piloţii folosiţi pe elicopterele SMURD vor beneficia de pregătire în Germania unde există un simulator asemănător apartelor de zbor din România.

Cheltuielile vor fi suportate din banii strânşi prin donarea de către români a  2% din impozit. Piloţii şi echipajele medicale vor avea parte şi de cursuri de specializare pentru intervenţia în zonele montane, perfecţionare oferită de specialişti din Elveţia.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”