Balul pescarilor din Bucureşti, evenimentul ce dă startul noului sezon de poveşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Weekendul acesta a avut loc într-un restaurant din centrul Capitalei, Balul Pescarilor din Bucureşti, ediţia 2012 . Deja  traditionalul eveniment intitulat “ Deschide anul, pescare ! “a fost organizat de  Asocatia “Pescar Club 21", organizaţie ce reuşeste să adune peste 2000 de pasionaţi de pescuit sportiv din Capitală. Aceştia s-au întâlnit sâmbătă seară intr-o atmosferă de gală pentru a celebra deschiderea sezon

Cei care au participat la petrecerea organizată de cei de la asociaţia Pescar Club 21 s-au distrat particpând la concursuri de îndemânare pescărească (chiar în interiorul restaurantului) tombole cu premii constând în echipament de pescuit, dans şi multa voie bună până în zori.

Într-o atmosferă prietenoasă, plină de antren, pescarii sportivi împreună cu membrii familiilor lor s-au întrecut în  imaginaţie şi veselie. De la mascota Asociatiei  - copilul de  2 ani – Luca, până la veteranul petrecerii “nea Gicu“ în vârstă de 86 de ani, toţi participanţii s-au angajat în concursuri de îndemanâre pescărească, de dans şi Karaoke. Tombola Balului a constituit un prilej de glume  pescăreşti şi a adus fiecărui participant bucuria unui premiu simbolic. Câstigătorul concursului de cultură generală ca si cel al marelui premiu al tombolei au fost răsplătiţi cu câte o icoană pictată cu har de unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei.

Balul APC 21 a facut dintr-un grup de oameni veniţi din toate mediile sociale, o comunitate de prieteni care au petrecut impreună o  noapte deosebită, plină de veselie dar şi de mâncăruri specifice, stropite copios de glume dar si de vinuri fine. Dansul şi muzica au întrerupt poveştile despre capturarea exemplarelor rare, sau despre lupta cu câte un “monstru”.

După cum ne-a declarat domnul Iancu Dumitrescu, purtător de cuvant al asociaţiei, deviza tuturor acţiunilor colective ale Asociaţiei se desfăşoară sub sloganul “nici-o urmă în urma noastră” , pasiunea pentru pescuitul sportiv împletindu-se cu grija pentru un mediul curat la fiecare acţiune a clubului.
De asemenea, clubul pescarilor bucureşteni  organizează diferite acţiuni prin care, copii instituţionalizaţi au parte de concursuri de pescuit cu scop caritabil şi donaţii din partea membrilor. Învăţându-i să pescuiască , membrii Asociatiei îi deprind pe aceşti copii să iubească natura şi să o respecte dar şi să aprecieze puterea unui colectiv unit de o pasiune.

Fie ca participantii sunt membrii ai Clubului dunărenilor, fie că fac parte de Clubul arbitrilor, înainte de toate sunt pescari sportivi şi desigur au suspinat cu nostalgie cu gândul la borşul pescăresc tradiţional. Şalăul  menuiere pregătit de bucătari pentru masa festivă şi tortul de marţipan ornat cu sigla şi culorile Asociaţiei au fost unanim appreciate.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent