Avertisment: fenomentul de “freezing rain” poate afecta circulaţia în Capitală. Ploaia îngheţată, un pericol pentru trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Brigada Rutieră a Capitalei atenţionează că se poate produce fenomentul de “freezing rain”, din cauza temperaturilor scăzute şi a precipitaţiilor, ploaia îngheţată fiind un pericol pentru trafic.

În Capitală, în orele următoare vor fi precipitaţii, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare şi s-ar putea produce polei.

“Din cauza temperaturilor scazute şi a căderilor de precipitaţii, partea carosabilă poate deveni umedă şi alunecoasă, existând posibilitatea formării poleiului şi a derapajului, în special dimineţa şi seara”, potrivit sursei citate.

Şoferii care conduc pe timp de ploaie sunt sfătuiţi să adapteze viteza la starea drumului, să evite frânările şi accelerările bruşte şi să păstreze o distanţă în mers faţă de maşina din faţă.

Pietonii trebuie să circule numai pe trotuare, să traverseze strada doar pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în Bucureşti şi judeţele din estul şi sud-estul vor fi intensificări ale vântului şi precipitaţii în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare.

Începând de joi, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopţilor şi dimineţilor în nordul şi centrul ţării şi pe arii mai restrânse în rest, iar vântul va avea intensificări mai ales în sud-est.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție