Amenzi uriaşe pentru taximetriştii de la Gara de Nord.  În doar două ore Poliţia Locală a Capitalei a dat sancţiuni totale de peste 28.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima săptămână, poliţiştii locali au aplicat taximetriştilor din Capitală amenzi totale de peste 43.000 de lei, iar 28.000 de lei au reprezentat doar sancţiuni aplicate joi, în decurs de două ore, la Gara de Nord, potrivit Agerpres.

Controalele din ultimele şapte zile au avut loc la Piaţa Romană şi Gara de Nord şi au vizat depistarea şi sancţionarea şoferilor care încalcă prevederile Legii taximetriei şi ale Regulamentului privind serviciului public de transport local în regim de taxi, informează Poliţia Locală a Capitalei, pe Facebook.

Poliţiştii locali şi cei ai Biroului de Poliţie Transporturi Feroviare Gara de Nord au verificat documentele aferente unui număr de 76 de taxiuri, 23 conducători auto fiind depistaţi cu nereguli.

„Pentru neeliberarea bonului fiscal la sfârşitul cursei, lipsa echipamentelor radio de emisie recepţie, cât şi neprezentarea documentelor justificative şoferii vinovaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi totale de peste 43.000 de lei. Trei sferturi din acestea au fost aplicate, joi, la Gara de Nord, acolo unde, în decurs de două ore, poliţiştii locali au sancţionat 11 conducători auto ce ofereau servicii de taxi cu încălcarea legislaţiei. Nouă autorizaţii taxi au fost reţinute, ca măsuri complementare”, precizează sursa citată.

Poliţia Locală Bucureşti transmite că va continua acţiunile pentru verificarea legalităţii activităţii de transport public în regim de taxi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu