Amenzi de peste 52.000 de lei pentru mai multe nereguli găsite într-un club din Sectorul 2 al Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţişti şi inspectori de la mai multe instituţii au făcut un control la un club din Sectorul 2 al Capitalei, unde au găsit mai multe nereguli şi au aplicat amenzi de peste 52.000 de lei. De asemenea, au fost confiscate peste 12 kilograme de carne expirată.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Capitalei, în noaptea de joi spre vineri, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, au desfăşurat o acţiune privind respectarea prevederilor legale într-un club situat în Sectorul 2 al Capitalei.

"Verificările, desfăşurate în intervalul orar 00.00 – 05.30, au vizat respectarea prevederilor legale referitoare la deţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare funcţionării în condiţii normale, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor de natură judiciară şi economică, identificarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, verificarea legalităţii funcţionării pe linia pazei bunuri, prevenirea şi combaterea actelor şi faptelor de evaziune fiscală, criminalitate economică, sancţionarea faptelor antisociale săvârşite la regimul rutier, verificarea respectării normelor generale de comerţ, controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile în muncă, la securitatea şi sănătatea în muncă, la protecţia salariaţilor şi a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale, verificarea respectării normelor pe linia apărării împotriva incendiilor, respectarea legislaţiei privind drepturile consumatorilor”, se arată în comunicat.

În urma controalelor, s-au constatat mai multe abateri de la prevederile unor norme legale.

"Au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 52.000 de lei. Totodată au fost reţinute un permis de conducere, două plăcuţe şi un certificat de înmatriculare”, mai arată sursa citată.

În cadrul acţiunii de control, au fost identificate şi confiscate peste 12 kilograme de carne expirată şi a fost luată măsura interzicerii activităţii comerciale a clubului.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model