Amelia Antoniu este din nou internată în spital. Soţul solistei: "Se vrea muşamalizarea cazului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Solista Teatrului Naţional de Operetă, Amelia Antoniu, a fost din nou internată, azi-dimineaţă, la ora 10.00, la interval de numai 5 zile după ce fusese externată. De data aceasta ea a ajuns cu febră mare şi cu dureri la nivelul rinichilor şi plămânilor la Spitalul clinic de boli infecţioase „Dr. Victor Babeş” din Capitală.

"Amelia se simte rău de ieri şi am chemat medicii acasă care i-au făcut o serie de analize. Starea ei nu s-a ameliorat aşa că astăzi am venit la spital şi în urmă cu jumătate de oră  a fost internată. I s-a luat iar sînge şi fluide pentru analize şi acum se află la ecografie”, a spus mama Ameliei, care se află cu fiica ei în spital.

Surse din cadrul spitalului spun că soprana are tot o infecţie bacteriană dar nu se ştie dacă este aceeaşi pe care a contractat-o în spitalul CF2 şi din cauza căreia a stat internată trei săptămâni la Spitalul Universitar de Urgenţă în stare gravă.

 „Nu ştie nimieni nimic, ca şi cum fiica mea nu are nimic. Şi atunci de ce era să moară şi de acum abia se ţine pe picioare. Cred că este aceeaşi bacterie care a îmbolnăvit-o iniţial. Nu ştiu de ce nimeni nu ne-a spus nimic concret. Analizele de până acum arată de parcă ea ar fi fost sănătoasă. Sper ca analizele d ela Victor Babeş să facă lumină”, a mai spus mama Ameliei.

"Se vrea muşamalizarea cazului"

Familia sopranei consideră că nu nu au aflat de ce suferă soprana pentru că se doreşte muşamalizarea cazului."Sunt foarte îngrijorat! Este strigător la cer ce se întâmplă.O singură dată i s-au făcut analize medicale pe perioada spitalizării, iar în raportul de la Matei Balş scrie negru pe alb că nu au fost detectaţi germeni gram pozitiv, iar testul pentru gram negativ a fost invalidat. Practic, potrivit documentelor, soţia mea nu ar fi avut vreo infecţie. Iar ea a fost în comă! Cineva vrea să muşamalizeze cazul“, a mai spus soţul. Amelia a fost externată luni după ce medicii au decis că este în afara oricărui pericol.

Soprana a fost internată pe 20 aprilie la SUUB, în şoc septic, în urma unei intervenţii de cauterizare de col uterin care a avut loc la secţia de ginecologie a Spitalului CF2.

O altă pacientă, Alice Preda, a fost adusă în aceeaşi zi în stare gravă, după ce a făcut un serclaj la acelaşi spital, CF2. „La Alice a fost mai grav, ea fiind şi însărcinată în 14 săptămâni. Din cauza infecţiei a trebuit să fie chiuretată şi i-a fost scos şi uterul. Ea nu va mai putea face copii", a spus dr. Bogdan Popescu. 

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese