VIDEO Legendele crude ale Cetăţilor Braşovului. Fecioara de fier aducea îmbrăţişarea morţii, iar Casa Sfatului era locul execuţiilor medievale
0Cetatea Făgăraş este unul dintre cele mai frumoase castele din lume, dar ascunde şi o istorie crudă. A fost o temută închisoare, unde şi-au găsit sfârşitul mulţi deţinuţi politic. Casa Sfatului din Braşov, acum cea mai vizitată clădire din oraş a fost locul execuţiilor medievale. Călăii au fost însă blestemaţi.
Cetatea Făgăraş datează de peste 600 de ani. Cea mai râvnită cetate-castel de pe timpuri are 66 de încăperi, întinse pe cinci niveluri. Apropiată de Munţii Făgăraşului, loc de refugiu al militanţilor pentru rezistenţa anti-comunistă, cetatea a devenit una dintre cele mai temute puşcării ale timpului. Numărul celor care au pătimit între zidurile cetăţii pentru că au refuzat să se supună regimului comunist nu se cunoaşte cu exactitate.
„Între anii 1948-1960, în Cetatea Făgăraşului a existat una dintre cele mai temute închisori pentru deţinuţi politic ale «gulagului» românesc. Cifra exactă nu se ştie, dar se pare că la Făgăraş au fost închişi între 600 şi 1.000 de deţinuţi politic. Nu se ştie exact nici câţi au murit, fiindcă erau înmormântaţi pe ascuns, în timpul nopţii, fie în gropi comune, în diverse locaţii sau în cimitir, tot în gropi comune“, spune Gheorghe Dragotă, directorul Muzeului „Ţării Făgăraşului“.
Deţinuţii treceau prin cele mai crunte torturi, menite să îi macine fizic şi psihic, iar mulţi dintre aceştia nu rezistau terorii sistematice. În interiorul cetăţii, în Turnul-Temniţă exista o carceră, extrem de îngustă, de numai 50 de centimetri, în care puşcăriaşii erau nevoiţi să stea chirciţi, în apă foarte rece care le ajungea până la genunchi.
Fecioara de Fier era un alt instrument de tortură apărut pe vremea Inchiziţiei şi păstrat şi de torţionarii comunişti. Potrivit documentelor, dispozitivul era aşezat între sala de inchiziţie şi sala de şedinţe a Tribunalului. „Legenda Fecioarei de Fier spune că cel condamnat la moarte era trimis la «fecioară» ca să sărute icoana Maicii Domnului, prinsă pe pieptul ei de oţel.
În loc de iertare, găsea în braţele acesteia moartea cea mai crudă. Cuşca de fier se închidea, iar corpul deţinutului era străpuns adânc de zeci de cuţite. Apoi se deschidea o trapă nevăzută, iar cadavrul cădea într-un mecanism de săbii, cu tăişul foarte ascuţit, care ciopârţeau până şi ultimul rest. La o adâncime de aproximativ opt metri se afla un canal cu apă care ducea resturile în apele Oltului, spălând astfel orice urmă de crimă.
Călăii Braşovului au fost blestemaţi şi au sfârşit la fel de crud ca şi victimele lor
Braşovul secolului al XVI-lea era cunoscut în toată ţara prin Casa Sfatului unde se pronunţau sentinţele capitale şi Drealul Furcilor (actualul Deal al Melcilor). Aici au fost executaţi prin tortură toţi cei condamnaţi la moarte.
Prima execuţie pronunţată de Senatul Braşovului datează din anul 1442, însă despre cei care le duceau la îndeplinire nu ştim mai nimic. O primă informaţie cu privire la etnia acestora datează din anul 1504 în registrele castelanilor de la Bran, care îi foloseau pe Egiptii sau Ciganorum drept călăi pentru a-i spânzura pe răufăcătorii din satele ce ţineau de cetate.
Călăii din Braşov, dar şi din întreaga Transilvanie, erau ţiganii, după cum scria, la 1595, italianul Pietro Busto, muzicant la curtea lui Sigismund Bathory. Începând cu anul 1520, registrele Braşovului încep să consemneze execuţiile duse la îndeplinire în oraş de călăii ţigani. Conform acestor însemnări, între anii 1520-1550 au fost duse la îndeplinire un număr de 120 de sentinţe, printre care se numărau torturi, spânzurări, decapitări, arderi pe rug, tăieri de urechi, bătăi şi alungări din oraş. Călăii oraşului erau însărcinaţi şi cu înmormântarea cadavrelor sinucigaşilor.
Meserie bănoasă, dar blestemată
Documentele păstrate permit reconstituirea dinastiei ţiganilor braşoveni între anii 1695 şi 1719. Majoritatea călăilor au sfârşit şi eu în chinuri. Se spune că rudele celor executaţi au aruncat un bluestem asupea lor. Călăul Marcu a fost decapitat în 1695 pentru mai multe crime. În 1717, călăul Simon a fost tras pe roată fiind acuzat că a ucis o fecioară şi i-a vândut sângele unor evrei. Urmaşul său, Bâţă, a murit de moarte bună, însă fiul acestuia, Gligore, devenit călău, ar fi fost ucis în 1719 de către Palko (al doilea soţ al mamei sale), care îşi dorea pentru sine slujba de călău.
Din cauza statutului lor de impuri, călăii Braşovului aveau, evident, probleme în a-şi găsi soţii, Astfel, călăul Marcu, judecat şi executat în 1695, a adus-o în casa lui cu forţa pe fiica ţiganului Dumitru cu care a făcut un copil. Martorii din procesul lui Marcu spun că biata ţigancă se temea de Marcu, aşa că a fugit în secuime, lăsându-şi copilul pe mâinile călăului. Mama soţiei fugare a încercat să îşi recupereze nepotul, dar fără succes, şi niciunul dintre martori nu ştia ce s-a întâmplat mai departe cu acest copil.Călăii braşoveni întâmpinau dificultăţi şi în recrutarea ajutoarelor, de multe ori servitorii călăului fiind luaţi cu forţa.
Încet-încet, călăii braşoveni şi-au pierdut importanţa şi sursele de venit, iar în secolul al XIX-lea a apărut plutonul de execuţie.
Pe aceeaşi temă:
FOTO Misterele Braşovului: fantoma din tunelul de la Teliu