Viceprimarul din Predeal susţine că a fost bătut de oamenii primarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Predeal

Vasile Sorin Criste, viceprimarul localităţii Predeal, susţine că, aseară, a fost agresat de patru indivizi, despre care spune el, sunt apropiaţi ai primarului Ionel Goidescu.

Criste a afirmat că a avut mai multe discuţii în contradictoriu cu primarul la şedinţele de plen şi acesta ar fi motivul pentru care s-a ajuns la un asemenea incident. Incidentul s-a produs aseară chiar în faţa restaurantului al cărui patron este Criste. "Eram în restaurnat cu familia, iar unul dintre prietenii primarului a intrat şi mi-a spus să ies până afară, că avem ceva de discutat. Acolo m-am trezit înconjurat de alţi trei indivizi care au început să mă îmbrâncească şi să îmi dea palme", a declarata pentru "Adevărul de Seară" Sorin Criste.

De cealaltă parte, Goidescu spune că nu a avut niciodată conflicte cu viceprimarul şi nu ştie despre ce este vorba. „Eu am venit aseară târziu acasă, fiindcă am fost plecat la Ministerul Dezvoltării. Nu ştiu despre ce este vorba şi am impresia că domnul viceprimar bate câmpii. Dacă are vreo dovadă e liber s-o prezinte, dar eu nu am nicio problemă cu persoana lui", ne-a declarat Ionel Goidescu.  

Vom reveni cu amănunte!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort