Un braşovean a provocat un accident de circulaţie soldat cu un mort şi cinci răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul, care este din Săcele, se afla cu familia în vacanţă, pe litoral. În timp ce circula cu autoturismul prin Eforie Nord, el nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanţe, care transporta la spital un pacient în vârstă de 80 de ani.

Impactul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi. Ambulanţa circula cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, iar în momentul în care era într-o depăşire, braşoveanul, care se afla la volanul unui Renault Megane, a efectuat un viraj la stânga fără a se asigura, cele două autovehicule intrând în coliziune, scrie www.brasovultau.ro.

În urma impactului, ambulanţa a fost proiectată în peretele unui imobil, care s-a dărâmat pe o suprafaţă de opt metri pătraţi. Pentru scoaterea şoferului ambulanţei dintre fiarele contorsionate ale maşinii a fost necesară intervenţia unui echipaj pentru descarcerare. Din nefericire, pacientul din ambulanţă, un bătrân de 80 de ani a murit. Traumatisme grave au suferit asistenta medicală şi şoferul ambulanţei, iar braşoveanul, soţia sa, şi copilul lor, în vârstă de 3 ani, au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple