Traseele de mountain bike din Poiana Braşov, în faza de proiectare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procedura de amenajare a celor trei trasee pentru biciclete, în Masivul Postăvarul, este în derulare. Consiliul Local a aprobat, în şedinţa din luna mai, schimbarea categoriei funcţionale a terenului, din pădure, în pădure-parc.

Este vorba despre cele două trasee de coborâre (downhill), situate în partea vestică a domeniului schiabil, între pârtiile Subteleferic şi Lupului, şi despre un traseu pentru copii şi familie, în partea estică, între Poiana Braşov şi Poiana de Jos, în zona Ruia – Cabana Junilor – drumul vechi. Fiecare dintre cele trei trasee va avea o lungime de aproximativ cinci kilometri.

„În această perioadă, partenerii noştri de la Clubul Sportiv Joy Bike Braşov lucrează la proiectul tehnic. Aceştia sunt în etapa de măsurători topografice de precizie, operaţiune destul de anevoioasă din cauza terenului accidentat. După primirea proiectului, vom trece la etapa elaborării studiului de impact”, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

După realizarea proiectului tehnic, va fi transmisă solicitarea de întocmire, de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură, a studiului de impact, care urmează să fie avizat şi de Agenţia de Mediu. Ulterior, se va putea trece la etapa de obţinere de avize şi autorizaţii, inclusiv în zonele în care este necesară scoaterea din fond forestier.

După obţinerea tuturor documentelor necesare, vor putea începe amenajările pentru cele trei trasee.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie