Se destramă FC Braşov? Rui Duarte şi Ezequias, acontaţi de Rapid! Urmează Sburlea şi Roman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa cum era de aşteptat, odată cu trecerea lui Dinu Gheorghe la conducerea Rapidului, la pachet cu "Vamă" vor sosi în Giuleşti mai mulţi fotbalişti ai formaţiei de la poalele Tâmpei.

Astfel, primii "stegari" care vor ajunge la noua formaţiei antrenată de Marius Şumudică sunt fundaşii laterali Rui Duarte (29 ani) şi Ezequias Tavares (30 ani), aceştia semnând pe două sezoane, conform ProSport.

Cei doi l-au costat pe George Copos 800.000 de euro, fotbaliştii având hârtii prin care puteau pleca fiecare contra sumei de 400.000 de euro. Portarul Dani Coman este următorul jucător care-i va părăsi pe "stegari", salariul acestuia fiind mult prea mare pentru posibilităţile financiare ale patronului Ioan Neculaie.

Astfel, după plecarea jucătorilor Nuno Diogo (la CFR), Rui Duarte şi Ezequias (la Rapid), FC Braşov ar putea rămâne şi fără Sabrin Sburlea, Mihai Roman sau Octavian Abrudan, Sburlea primind o hârtie din partea clubului, prin care se poate transfera contra sumei de 500.000 de euro.

Reunirea celor de la FC Braşov este programată pentru miercuri, de la ora 17.00, la Stadionul Tineretului, de pregătirea echipei urmând să se ocupe momentan secundul Daniel Isăilă.

Pe lângă Cristiano Bergodi, care se află în pole position pentru a ocupa locul lăsat vacant de Viorel Moldovan, boss-ul Ioan Neculaie ia în calcul şi o eventuală colaborare cu fostul tehnician de la Poli Iaşi, Petre Grigoraş.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți