Scăpaţi de mizerie, printr-o adopţie internaţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru şi Anda au rămas fără mamă în urmă cu 13 ani, iar tatăl lor i-a abandonat pe stradă. Au avut norocul de a fi adoptaţi de doi italieni care le-au oferit o nouă viaţă.

Vieţile celor doi fraţi au luat o turnură tragică după ce mama lor naturală a murit, în 1997. „Tatăl nostru era alcoolic şi violent. După moartea mamei, a vândut apartamentul în care stăteam şi a plecat la părinţii lui în Prahova. Pe noi ne-a lăsat pe străzi, iar o vreme am dormit pe scările blocului", îşi aminteşte Alexandru.

Fraţii au fost găsiţi de un asistent de la Protecţia Copilului, adăpostindu-se printre tarabele din Noua. Cei doi fraţi au ajuns în plasament la două familii diferite. „După un an, instanţa i-a declarat adoptabili, iar din acel moment a început lupta pentru a le găsi o familie. A fost dificil pentru că amândoi erau destul de mari şi existau puţine cereri pentru astfel de cazuri. Alexandru avea 14 ani, iar Andra, 9. Dorinţa noastră era ca cei doi fraţi să rămână împreună", povesteşte Azota Popescu, preşedinta Asociaţiei „Catharsis".

Doi industriaşi de lângă Florenţa au vrut să-i înfieze pe copiii români. De 12 ani, Alexandru şi Anda au o familie în mijlocul căreia şi-au regăsit sensul vieţii. „Părinţii noştri adoptivi au suflete mari. Ne-am ataşat de ei din prima clipă. Mama noastră adoptivă a murit anul trecut, în urma unui accident cerebral, iar noi am suferit enorm", spune Alexandru, care are acum 26 de ani.

Părinţii adoptivi le-au dat copiilor posibilitatea de a-şi alege singuri drumul în viaţă. Anda a urmat cursurile unei şcoli de meserii şi este acum bucătăreasă într-un restaurant. Alexandru conduce, cu succes, afacerea tatălui său. „Am urmat un institut de computere şi o facultate de resurse umane, iar acum mă ocup de tot ce e în fabrică, împreună cu tatăl meu. Producem stofe pe care le exportăm în Euroapa şi SUA. Afacerea a avut de suferit din cauza crizei, dar ne descurcăm, în continuare, onorabil. Sunt încântat de viaţa pe care o am şi cred ca plecarea a fost şansa nostră", mai spune Alexandru.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare