Şase trasee ecoturistice create şi marcate de voluntari în zona Fundata şi Moieciu de Sus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcajele traseelor ecoturistice sunt realizate cu ajutorul voluntarilor

Centrul de Ecologie Montană a început acţiunea de marcare şi semnalizare a traseelor ecoturistice create de asociaţie în cadrul unui proiect de promovare a peisajelor agro-pastorale şi a biodiversităţii din zona Funadat şi Moieciu de Sus.

Marcarea traseelor a avut loc cu ajutorul voluntarilor implicaţi în proiect. Până în 2016, cele şase trasee de drumeţie nou create vor fi marcate şi se vor regăsi pe o hartă ecoturistică care va contribui la promovarea zonei ca destinaţie turistică cu respect pentru mediu.

„Avem în vedere şi crearea unor pachete ecoturistice, care vor include întregul circuit economic local tradiţional bazat pe utilizarea şi îngrijirea fâneţelor şi păşunilor din zonă şi dezvoltarea unui sistem de informare ecoturistic de bază în concordanţă cu principiile ecoturismului – impact minim asupra cadrului natural, valorificarea resurselor locale, durabilitate, păstrarea tradiţiilor, informarea şi interacţiunea cu vizitatorii. Toate acestea ar urma să permită conservarea şi valorificarea peisajului agro-pastoral la nivelul zonei Fundata –Moieciu de Sus”, a declarant Mihai Orleanu, preşedintele CEM

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă