Republica de la Gârcini

În nebunia deportării ţiganilor din Franţa, o ştire a trecut neobservată la Braşov. În municipiul Săcele, la câţiva kilometri de Braşov, mai precis în cartierul Gârcini, trăieşte cea mai mare comunitate compactă de romi din România. În această zonă locuiesc, potrivit estimărilor asociaţiilor reprezentanţilor acestei etnii, peste 10.000 de persoane.

La iniţiativa nu se ştie cui, prin cartier umblă câţiva indivizi care adună semnături pentru separarea cartierului de restul municipiului. Oamenii vor să aibă un primar - bulibaşă al lor, şi Consiliu Local. Care sunt ofurile oamenilor? Vor şi ei civilizaţie: străzi asfaltate, curent electric, canalizare etc. Ce-i drept, aceste chestiuni sunt promise din patru în patru ani de fiecare candidat la Primărie sau la Parlament şi niciodată onorate.

Bătaia de joc la adresa acestor ţigani este cu atât mai mare cu cât promisiunile electorale pentru o viaţă decentă sunt „dublate" de pungile cu ulei, zahăr şi făină sau cu sume de 50 - 200 de lei, cât a costat votul la ultimele alegeri. Acum, ţiganii vor mai mult.

Este utopică existenţa unei astfel de localităţi. Nu vom vedea niciodată cozi de ţigani care să plătească taxe şi impozite pentru bordeiele construite ilegal de zeci de ani pe pământurile săcelenilor. Mai mult, ei vor să se împartă pământul oraşului proporţional cu numărul de locuitori, ştiut fiind faptul că ei nu au deţinut niciodată un petic de pământ...

Semnalul dat la Gârcini ar trebui să fie un semnal. Ţiganii au intrat demult în Europa şi ştiu că sunt lucruri care li se cuvin. În afară de mita electorală, aleşii trebuie să ia în calcul şi faptul că trebuie să caute soluţii reale, nu să-i îndemne prezidenţial  să plece din ţară...